Links Sitemap Business Linker Sitemap

Financial

Creditarea și-ar putea reveni în 2021 pe baza unor măsuri de sprijin din partea autorităților de reglementare

Băncile din Europa Centrală și de Est se așteaptă la o revigorare a activității de creditare în 2021, cu ajutorul unor măsuri de sprijin în acest sens din partea autorităților de reglementare în domeniu, după ce în 2020 aceasta a scăzut semnificativ față de anul anterior, conform unui studiu privind impactul COVID-19 asupra sectorului bancar din ECE, efectuat de Deloitte în 12 țări din regiune, inclusiv România.

Direcția Supraveghere din BNR va avea o nouă conducere

Direcția Supraveghere din cadrul Băncii Naționale a României va avea o nouă conducere începând cu data 1 octombrie 2020. Astfel, Adrian Cosmescu va prelua funcția de director al Direcției Supraveghere, iar domnul Nicolae Cătălin Davidescu pe cea de director adjunct.
BNR raportează rezerve valutare în creştere

BNR raportează rezerve valutare în creştere

Banca Naţională a României (BNR) a anunțat că rezervele valutare se situau la nivelul de 35.646 milioane euro la sfârşitul lunii mai, față de 33.156 milioane euro la 30 aprilie 2020. De asemenea, BNR a precizat că luna trecută au avut loc următoarele operaţiuni: Intrări de 8.002 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv suma rezultată din emisiunile de euroobligațiuni ale Ministerului Finanțelor Publice în valoare nominală de 3.300 milioane euro), alimentarea contului Comisiei Europene și altele;

BNR reduce rata dobânzii de politică monetară

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an de la 2,0% pe an începând cu data de 2 iunie. Cu aceeasi ocazie, s-a decis reducerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,25%, de la 1,50% pe an și a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) la 2,25% de la 2,50% pe an.
DreptulLaBanking: Băncile din România au donat peste 23,5 milioane lei în lupta împotriva pandemiei COVID-19

DreptulLaBanking: Băncile din România au donat peste 23,5 milioane lei în lupta împotriva pandemiei COVID-19

Băncile din România au donat peste 23,5 milioane lei, până în prezent, în lupta împotriva pandemiei COVID-19, contribuțiile fiind destinate achizițiilor de echipamente și aparatură medicală pentru sprijinul sistemului sanitar local și al populației afectate, potrivit datelor centralizate de la bănci. Astfel, peste 220 de spitale au fost susţinute de băncile din România pentru achiziția de aparatură și materiale sanitare

TBI Bank este primul partener internațional al Băncii Centrale a Lituaniei pentru lansarea SEPA Instant

TBI Bank este prima bancă din sud-estul Europei care lansează soluția de plăți în timp real SEPA Instant. Serviciul este oferit prin intermediul Băncii Centrale a Lituaniei și oferă clienților oportunitatea de a trimite sau primi sume de până la 15.000 de euro prin transferuri imediate, procesate în doar câteva secunde și la orice oră, în Uniunea Europeană și în Spațiul Economic European.

BCR lansează prima emisiune de obligațiuni nepreferențiale

Banca Comercială Română (BCR) lansează prima emisiune de obligațiuni senior nepreferențiale din România și din Europa Centrală și de Est, în valoare de 600 de milioane de lei, listate la Bursa de Valori București.

NETOPIA Payments lansează în parteneriat cu Alpha Bank Romania un serviciu de transfer instant al banilor pe card

Procesatorul de plăți electronice NETOPIA Payments in parteneriat cu Alpha Bank Romania, anunță lansarea unui nou serviciu de transfer instant de bani și oferă Viva Credit posibilitatea de a trimite credite direct pe cardul bancar.
Raiffeisen Bank a incheiat primul semestru cu credite nete in crestere cu 11%

Raiffeisen Bank a incheiat primul semestru cu credite nete in crestere cu 11%

Raiffeisen Bank a incheiat primul semestru al acestui an cu un profit net de 384 milioane de lei, fata de 423 milioane de lei in S1/2018. Activele totale ale Raiffeisen Bank au crescut in primul semestru al acestui an pana la 40 miliarde lei (crestere de 5% an la an). Activitatea de creditare a continuat sa creasca, iar soldul creditelor nete acordate clientilor bancii a ajuns la 26,22 miliarde de lei, in crestere cu 11%, fata de perioada similara a anului 2018.
Numărul clienților BCR care au accesat obligațiuni structurate a crescut de șapte ori în 2018

Numărul clienților BCR care au accesat obligațiuni structurate a crescut de șapte ori în 2018

Banca Comercială Română (BCR) a înregistrat o creștere semnificativă a portofoliului de obligațiuni structurate în 2018, pe fondul cererii ridicate din partea clienților, al căror interes pentru aceste instrumente financiare a fost de șapte ori mai mare față de 2017. Anul trecut, peste 900 de clienți din zona de retail au accesat obligațiuni structurate. Totodată, BCR a înregistrat, în 2018, un volum total al tranzacțiilor de acest tip de peste 26 milioane euro.

BT Direct şi ERB Retail Services au fuzionat

BT Direct (BTD) şi ERB Retail Services, instituții destinate acordării creditelor de consum, au devenit aceeaşi companie. BT Direct are acum peste 200.000 de clienți, 150.000 de carduri de credit şi 7% cotă de piață.
Dați credit visului vostru

Dați credit visului vostru

Diferența dintre a privi neputincioși la oportunitățile pe lângă care treceți și a reuși să vă îndepliniți măcar unul dintre visele pe care le purtați de multă vreme în minte și suflet este dată de acțiunea pe care o faceți, de fermitatea, claritatea și precizia ei în timp și spațiu. Mulți dintre voi aveți idei fantastice pentru a începe sau dezvolta diverse afaceri, pentru a vă reinventa personal și profesional, însă... din diverse motive vă opriți din a le duce până la capăt.

Raiffeisen Bank ofera dobanzi promotionale pentru depozitele in lei

Raiffeisen Bank ofera dobanzi promotionale, de pana la 2.50%, la depozitele nou deschise pe termen de 12 luni, constituie prin canale digitale, de catre clienti care isi incaseaza veniturile prin banca. In cadrul acestei campanii, care se desfasoara in perioada 14 mai - 11 august 2019, persoanele fizice pot beneficia de dobanzi competitive de pana la 1.75% pe an pentru depozitele deschise pe termen de 6 luni si de pana la 2.50% pe an pentru depozitele deschise pe termen de 12 luni.
Raiffeisen Bank raporteaza venituri in crestere la finalul primul trimestru din 2019

Raiffeisen Bank raporteaza venituri in crestere la finalul primul trimestru din 2019

Raiffeisen Bank a inregistrat in primul trimestru al anului venituri operationale de 615 milioane de lei, cu 11% mai mari decat in T1 2018. Profitul net a scazut cu 16%, pana la 178 milioane de lei, in trimestrul intai al acestui an, fata de perioada similara din 2018.
La împlinirea a 25 de ani de la înființare activele Băncii Transilvania au ajuns la 75,9 miliarde lei

La împlinirea a 25 de ani de la înființare activele Băncii Transilvania au ajuns la 75,9 miliarde lei

După finalizarea cu succes a integrării Bancpost acum aproape patru luni, la finalul lui 2018, Banca Transilvania a început acest an cu rezultate financiare pozitive, continuând să susțină creşterea economică şi mediul de afaceri românesc. În februarie 2019, BT a împlinit 25 de ani de la înființare, de când un grup de antreprenori clujeni au pus bazele uneia dintre cele mai de succes poveşti de dezvoltare a capitalului românesc.
Alpha Bank România a lansat Programul de obligațiuni ipotecare în valoare de 1 miliard euro

Alpha Bank România a lansat Programul de obligațiuni ipotecare în valoare de 1 miliard euro

Alpha Bank România a lansat Programul de obligațiuni ipotecare în valoare de 1 miliard euro. Acesta este primul program de obligațiuni ipotecare din România. Prima emisiune de obligațiuni ipotecare din cadrul Programului, cu o limită de 200 milioane euro va avea loc în viitorul apropiat.

BCR lansează primul accelerator de business cu expertiză globală dedicat start-up-urilor și IMM-urilor care inovează prin tehnologie

Banca Comercială Română pornește înscrierile pentru prima cohortă a Acceleratorului BCR-InnovX, un proiect realizat în parteneriat cu UiPath, Startup Grind in partnership with Google for Startups, Mindspace și European Center for Services Investments and Financing (ECSIF).
Mastercard lansează inițiativa Blocul fără cash - Vreau să plătesc și întreținerea cu cardul!

Mastercard lansează inițiativa Blocul fără cash - Vreau să plătesc și întreținerea cu cardul!

Mastercard, companie de tehnologie în industria globală de plăți, anunță lansarea initiațivei "Blocul fără cash - Vreau să plătesc și întreținerea cu cardul!" menită să schimbe comportamentul românilor de a plăti întreținerea în numerar. Astfel, pentru a facilita și securiza procesul de plată, Mastercard arată cum sistemele moderne de plată, cu carduri Mastercard sau Maestro, pot eficientiza și simplifica chiar și plata utilităților precum întreținerea.

Peste 1 milion de euro obținuți din negocierile consumatorilor cu băncile în 2018

Negocierile realizate prin intermediul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) au adus un beneficiu de 1,015 milioane de euro, deopotrivă consumatorilor, cât și întregului sistem bancar din România. Astfel, suma precizată reprezintă o diminuare a efortului de plată pentru consumatorii români, obținută în anul 2018 și, în același timp, permite continuarea raporturilor contractuale în care s-au angajat cele două părți. Față de valoarea înregistrată în anul 2017, suma din 2018 este de peste trei ori mai mare.