Links Sitemap Business Linker Sitemap

Financial

Cosmin Vladimirescu, Mastercard, salută promulgarea legii cash-back

Cosmin Vladimirescu, General Manager, România, Mastercard, a salutat promulgarea legii cash-back, care, potrivit acestuia, are potențialul de a contribui în direcția fiscalizării, a transparentizării fluxurilor de plată și a combaterii evaziunii. Cosmin Vladimirescu a precizat: "Mastercard a susținut inițiativa încă din faza primelor discuții pe marginea proiectului de lege. Inițiativa este una deosebit de importantă, fiind un pas considerabil în direcția creșterii progresive a gradului de acceptare și utilizare a mijloacelor electronice de plată. Introducerea obligativității acceptării plăților electronice are un potențial fantastic la nivel de incluziune financiară a populației din mediul rural. Este firesc ca opțiunea acordării avansului în numerar să rămână la latitudinea comerciantului și, în acest sens, suntem convinși că odată ce sistemul va fi implementat, competitivitatea va stimula comercianții să deburseze numerar la solicitarea consumatorilor.

Raiffeisen Bank lanseaza un nou credit imobiliar cu dobanda fixa pe primii 7 ani

Raiffeisen Bank lanseaza creditul imobiliar in lei, cu dobanda fixa in primii 7 ani (dobanda 5,25% pe an pentru clientii de casa; 5,5% pentru clientii standard) si avans pornind de la 20%. Produsul poate fi acordat si cu dobanda variabila, pentru clientii care solicita acest tip de dobanda (ROBOR la 3 luni + 3% pentru clientii de casa; ROBOR la 3 luni + 3,25% standard).

BCR raportează profit pentru primele nouă luni

Banca Comercială Română (BCR) a obţinut în primele nouă luni 2016 un profit net de 1.145,4 milioane lei (255,4 milioane euro), susţinut de dezvoltarea afacerii şi de îmbunătăţirea continuă a calităţii portofoliului. Potrivit băncii, rezultatul operaţional a fost de 1.067,9 milioane lei (238,1 milioane euro) cu 11,1% mai redus decât în anul precedent, 1.201,2 milioane lei (270,5 milioane euro), din cauza veniturilor operaţionale mai mici, afectate de impactul unei contribuţii reduse din derularea creditelor neperformante şi un mediu dominat de scăderea dobânzilor.

CEC Bank lanseaza o noua campanie promotionala

CEC Bank anunta derularea unei campanii promotionale la creditele de nevoi personale si la cele de refinantare a creditelor de consum pana la data de 31 martie 2017.

Fitch reconfirmă rating-urile Băncii Transilvania

Fitch Ratings reconfirmă ratingul IDR pentru finanțări pe termen lung al Băncii Transilvania la 'BB', cu perspectivă stabilă, precum şi nivelul ratingului de viabilitate (VR) al BT, la 'bb'. Conform Fitch, ratingul de viabilitate al Băncii Transilvania reflectă profitabilitatea puternică şi stabilă, care generează capital intern, rezervele consistente de capital, o structură foarte bună a depozitelor şi lichiditatea solidă. De asemenea, acest rating înseamnă o îmbunătățire continuă a calității activelor.

CEC Bank lanseaza noi produse de finantare in parteneriat cu APIA

CEC Bank continua demersurile de sustinere a sectorului agricol, prin semnarea parteneriatului cu Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) privind finantarea capitalului de lucru pentru desfasurarea activitatilor curente de catre beneficiarii Masurii 215 - plati privind bunastarea animalelor (porci si pasari).

ARB și EY iau pulsul sistemului bancar

Un procent de 50% dintre bănci anticipează o consolidare de anvergură medie și mare a industriei bancare în următoarele 12 luni, similar cu anul 2015, potrivit Barometrului Bancar ARB & EY ediția 2016. EY Romania a realizat, în baza unui parteneriat cu Asociația Română a Băncilor (ARB), cea de a treia ediție a indicelui industriei bancare din România prin intermediul unui chestionar derulat cu conducerile băncilor membre ale ARB. La ediția din acest an a sondajului au participat bănci totalizând o cotă de piață în funcție de active de aproximativ 90%.

UniCredit Bank intensifică activitatea de finanţare destinată beneficiarilor de subvenţii APIA

UniCredit Bank a semnat convenţiile de colaborare cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Fondurile de Garantare - în baza acestora oferind fermierilor finanţări pentru efectuarea lucrărilor agricole. Categoriile de beneficiari de subvenţii eligibili pentru a primi finanţare din partea UniCredit Bank în campania 2016-2017 sunt companiile agricole, persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, care au un istoric de minim 1 an în relaţie cu APIA.

UniCredit Bank intensifică activitatea de finanţare destinată beneficiarilor de subvenţii APIA

UniCredit Bank a semnat convenţiile de colaborare cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Fondurile de Garantare, în baza acestora oferind fermierilor finanţări pentru efectuarea lucrărilor agricole.

CEC Bank continua finantarea agriculturii in parteneriat cu APIA

CEC Bank continua demersurile de sustinere a sectorului agricol, prin semnarea parteneriatului cu Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) pentru schemele de sprijin implementate de APIA in Campania 2016 (Schema de plata unica pe suprafata - SAPS, Plata redistributiva, Plata pentru inverzire, Masuri compensatorii de dezvoltare rurala aplicabile pe terenuri agricole).

UniCredit Bank are un nou şef al Diviziei de Retail

Septimiu Postelnicu a preluat poziţia de Head of Retail Division în cadrul UniCredit Bank începând cu luna august 2016, mandatul său fiind autorizat de către Banca Naţională a României. Potrivit băncii, Septimiu Postelnicu are o experienţă de peste 18 ani în domeniul serviciilor financiare, în poziţii manageriale din zone diverse de business - atât comercial, cât şi operaţional.

Garanti Bank estimează că BNR nu va majora rata dobânzii cheie până la finalul anului

Garanti Bank estimează că Banca Națională a României nu va majora rata dobânzii de politică monetară până la jumătatea lui 2017, potrivit raportului macroeconomic al băncii, aferent celui de-al doilea trimestru al acestui an. Ca urmare a contextului internațional, Garanti Bank se așteaptă ca dobânzile la nivel de piață să rămână la un nivel scăzut în următoarele luni.

UniCredit Bank raportează un profit net consolidat de 226 milioane de lei în primul semestru

UniCredit Bank a realizat în primul semestru din 2016 venituri operaţionale consolidate de 852,8 milioane de lei (188,6 milioane de euro), în creştere cu 13,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015. Potrivit băncii, această evoluţie a fost generată, în principal, de majorarea volumelor de credite

Facturile Vodafone pot fi achitate prin Veneto Banca

Veneto Banca anunță noul parteneriat semnat cu Vodafone România privind încasarea facturilor emise de către operatorul de telefonie mobilă. Astfel, abonații Vodafone România, atât persoane fizice, cât și juridice, pot efectua plata facturilor la ghișeele agențiilor Veneto Banca România, prin intermediul serviciului Internet Banking sau activând serviciul Direct Debit.

Intesa Sanpaolo trece din nou cu succes stres test-ul Uniunii Europene

Grupul Intesa Sanpaolo a anunţat că luat parte cu succes la testul de stres la nivelul Uniunii Europene, efectuat de Autoritatea Bancară Europeană (EBA), în cooperare cu Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană. Rezultatele exerciţiului de testare la stres derulat în 2016 acoperă cele mai importante 51 de bănci din 15 ţări,

BT lansează brățara contactless

Banca Transilvania lansează, în premieră pe piața din România, un instrument alternativ de plată, brățara contactless BT, care poate înlocui cardul la plata cumpărăturilor. Aceasta oferă acces la contul curent în lei deschis la BT şi posibilitatea de a plăti contactless, indiferent de sumă, în țară şi în străinătate. Plățile contactless au devenit foarte populare în România odată cu creşterea numărului de POS-uri care acceptă astfel de carduri.

Studiu EY arată că serviciile financiare mobile au potențial major de a crește gradul de bancarizare

Serviciile financiare desfășurate prin intermediul platformelor mobile dispun de un potențial imens de a crește gradul de acoperire al serviciilor financiare și ușurința de utilizare pentru clienții din întreaga lume, în special pentru cei din țările emergente, se arată în raportul EY Decoding mobile financial services-Innovation and collaboration to drive growth.

Banca Transilvania a deschis al treilea sediu la Roma

Banca Transilvania îşi consolidează prezența în Italia şi anunță deschiderea Agenției Villanova. Astfel, BT şi-a extins rețeaua de la Roma la trei agenții. În acest an, BT a deschis la Roma două agenții, în linie cu planul său de consolidare în zonă. Clienții beneficiază de consultanță în limba română şi italiană, de acces liber la Internet în cadrul agenției, precum și de inițiere în folosirea serviciului BT24 Internet Banking.

Moneycorp deschide sucursală în România

Specializată în plăţi internaţionale şi schimburi valutare, Moneycorp, a anunţat deschiderea sucursalei în România. Compania a început să furnizeze servicii de plăți şi schimburi valutare din 1979 dintr-o singură locaţie de birouri din centrul Londrei.

Mastercard elimină barierele plăților digitale

Mastercard marchează o importantă realizare pentru industrie, relevând fundația viitorului comerțului, prin intermediul noului serviciu global de plăți digitale Masterpass. Noua soluție, cu funcţionalităţi sporite, le permite consumatorilor să efectueze plăți digitale online, în magazine sau în cadrul aplicațiilor comercianților, indiferent de dispozitivul sau canalul utilizat. Potrivit companiei, consumatorii vor putea accesa noua soluție prin intermediul băncii lor. Astfel, Mastercard este prima rețea care oferă un serviciu omni-channel de plăți complet digitale pentru consumatori, instituții și comercianți, utilizând cele mai avansate metode de securizare a plăților disponibile astăzi.