Real estate
Profilul investitorilor interesați de piața imobiliară locală este în plin proces de diversificare, astfel că aproape 70% din valoarea tranzacțiilor realizate în 2016 au fost realizate de investitori din afara Europei, din țări precum Singapore, Africa de Sud sau Statele Unite ale Americii.
La momentul aderării României la Uniunea Europeană, cei mai activi investitori proveneau din Austria, Germania, Franța sau Marea Britanie.
Centrul de afaceri The Bridge, dezvoltat de grupul Forte Partners în dreptul Pasajului Basarab din București, va găzdui cel mai mare restaurant din cadrul unei clădiri de birouri din Capitală, Boutique Food Hall, cu o suprafață de peste 1.000 de metri pătrați, în urma unei tranzacții intermediate de DTZ Echinox la începutul acestui an.
Investitorul imobiliar IMMOFINANZ a închiriat peste 80.000 mp din portofoliul său de birouri din București în anul financiar scurtat 2016, echivalentul a 10.000 mp pe lună în perioada mai - decembrie 2016. Suprafața respectivă reprezintă peste 40% din portofoliul de proprietăți office finalizate. Acordurile cu chiriași noi și extinderile unor parteneriate existente acoperă aproximativ 60% din suprafața totală închiriată, iar numeroase alte contracte au fost prelungite.
În București, la finalul anului 2016, numărul de angajați care lucrează în clădirile de birouri de clasa A și B este de aproximativ 233,000. Comparativ cu anul 2015, numărul angajaților care lucrează în spații de birouri moderne din Capitală a crescut cu aproximativ 30,000. Acesta reprezintă cel mai ridicat nivel înregistrat în ultimii trei ani.
Sectorul 6 din București, care cuprinde cartiere precum Militari, Crângași și Drumul Taberei, continuă să dispună de cea mai mare suprafață de spații comerciale moderne din București, ajungând la un stoc cumulat de 301.000 de metri pătrați la finalul anului 2016, potrivit studiului Bucharest Retail Market realizat de DTZ Echinox. Pe a doua poziție la nivelul Bucureștiului se află sectorul 3 (cartierele Titan, Vitan, Dristor), cu un stoc de 270.000 mp, astfel că în cele două zone sunt concentrate 47% din spațiile de retail modern din București.
Compania de dezvoltare imobiliară Immochan prezintă modul în care va opera pe piața locală în următorii ani, asumându-și rolul de dezvoltator urban, venind în întâmpinarea nevoilor oamenilor și orașelor. Cinci ani de activitate în România au reprezentat pentru Immochan o dezvoltare accelerată, compania devenind lider de piață în raport cu numărul de centre comerciale administrate. Cu operațiuni în zona de retail, Immochan și-a construit legitimitatea din postura de partener privilegiat al hipermarketurilor Auchan, alături de care deține în Romania 23 de centre comerciale.
Retailerul internațional din Turcia, LC Waikiki, a închiriat un spațiu de 1.000 de metri pătrați în centrul comercial Jupiter City Shopping Center din Pitești deținut de Jupiter Group, tranzacție intermediată de DTZ Echinox. Deschiderea magazinului este programată în primavara acestui an, urmând să ducă proiectul la un grad de ocupare de 100%.
AFI Europe a semnat un contract de închiriere pentru centrul comercial AFI Braşov cu principalul lanţ de hypermarketuri din România, Carrefour, care va ocupa peste 6.500 metri pătraţi la parterul mallului.
IMMOFINANZ, unul dintre cei mai importanți investitori imobiliari din România, aduce brandul internațional de birouri myhive pe piața locală, în cinci dintre clădirile sale de birouri clasa A din București.
La finalul anului 2016, stocul de retail modern din afara Bucureștiului era de 2.3 milioane de mp, reprezentând aproximativ 65% din totalul existent în Romania, potrivit unui studiu prezentat de DTZ Echinox. Primele șase orașe din țară după numarul de locuitori, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Craiova și Brașov, considerate orașe primare, au un stoc de retail modern cumulat de 923.000 mp, reprezentând 40% din stocul total existent în afara Capitalei.
Unul dintre liderii investitorilor în proprietăți comerciale, FIBA Commercial Properties a încheiat recent tranzacția prin care a achiziționat cel mai mare mall în aer liber din Turcia, Inegöl Shopping Mall.
Opus Land Development, dezvoltatorul Cosmopolis, proiect rezidențial din zona de nord a Bucureștiului, are ca obiectiv în acest an vânzarea a 540 de noi locuințe și continuarea dezvoltării generale a infrastructurii din cadrul complexului rezidențial. Potrivit companiei, 2.300 de locuințe sunt finalizate în acest moment în cadrul Cosmopolis, comunitatea numărând peste 4.500 de locuitori.
Parcul de afaceri West Gate din vestul Capitalei, deținut de Genesis Development, anunță semnarea celei de-a cincea extinderi consecutive a companiei Societe Generale European Busines Services în două din cele cinci clădiri de birouri.
Retailerul suedez H&M, brandul de fashion cu cele mai mari vanzari din Romania, a inchiriat un spatiu de peste 1.900 de metri patrati in centrul comercial Tomis Mall din Constanta, tranzactie intermediata de DTZ Echinox.
Rezultatele operaționale înregistrate de IMMOFINANZ în primul trimestru al anului financiar scurtat 2016 (2016A), în valoare de 45,3 milioane de euro, se prezintă stabil comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior (T1 2015/16: 46,9 milioane de euro). Veniturile din închirieri au scăzut de la 82,2 milioane de euro la 76,8 milioane de euro din cauza scăderii temporare a nivelului chiriilor în Moscova și vânzării planificate a proprietăților.
După ce la începutul lui 2016 New Europe Property Investments (NEPI) a decis extinderea și modernizarea Brăila Mall, retailerul INDITEX va deschide în centrul comercial din Brăila trei noi magazine. Din această toamnă, Stradivarius, Pull&Bear şi Bershka vor mări lista de opţiuni de cumpărături pentru comunitatea locală.
Începând cu data de 1 septembrie a acestui an, funcţia de CEO a companiei Impact Developer & Contractor este ocupată de Bartosz Puzdrowski, pentru un mandat de trei ani. Puzdrowski este un manager specializat în sectorul imobiliar cu peste 20 de ani de experienţă în domeniu, ocupând funcţii de conducere în cele mai importante companii imobiliare specializate pe segmentele rezidenţial, office şi comercial.
Centrul comercial Shopping City Timișoara anunță lansarea unor noi magazine în perioada imediat următoare, unele dintre ele prezentate în premieră pentru regiune. Locuitorii din partea de vest a României se vor putea bucura de oferta renumitului magazin Peek & Cloppenburg, dar și de a altor branduri cu renume internațional, precum Reserved, House, Cropp și Sinsay.
CHEP România, subsidiara locală a liderului mondial în servicii de reutilizare prin închiriere a paleţilor, s-a relocat în primul trimestru al acestui an în clădirea de birouri Floreasca Tower. Furnizorul de servicii logistice, care activează pe piața locală din anul 2012, a decis să își mute sediul în zona Barbu Văcărescu - Floreasca pentru a obține mai multă eficiență în activitatea din sediul central și pentru îmbunătățirea calității mediului de lucru.
New Europe Property Investments (NEPI) anunţă demararea lucrărilor pentru cel mai modern centru comercial din zona de nord- est a României, Shopping City Piatra Neamţ, programat să fie inaugurat la finalul anului 2016. La doar o saptamană de la lansarea oficială a proiectului, dezvoltatorul comunică un interes major al brandurilor de prestigiu internațional și național de a fi prezente pe galeria noului mall,