Links Sitemap Business Linker Sitemap

FIBA Group a achiziționat Inegöl Shopping Mall din Turcia

1688 afisari
Unul dintre liderii investitorilor în proprietăți comerciale, FIBA Commercial Properties a încheiat recent tranzacția prin care a achiziționat cel mai mare mall în aer liber din Turcia, Inegöl Shopping Mall.
Astfel, numărul centrelor comerciale din portofoliul grupului a ajuns la nouă. Aflat în regiunea Marmara, la 45 de kilometri de Bursa, Inegöl Shopping Mall are propriul peisaj special - 60.000 de metri pătrați de construcție într-o zonă de 70.000 de metri pătrați.
Totodată, cel mai mare mall în aer liber din Turcia reprezintă un reper unic în domeniul arhitecturii centrelor comerciale. El deține 33.000 de metri pătrați de suprafață închiriabilă, 77 de branduri și magazine și 1.000 de locuri de parcare. ”Această achiziție a unui mall renumit în Turcia reprezintă un adaos în ce privește prestigiul portofoliului FIBA Commercial Properties, dar și o nouă confirmare a statutului său de lider pe piața investitorilor în proprietăți comerciale. Suntem mândri că facem parte dintr-un grup stabil, puternic și aflat într-o expansiune continuă”, a declarat Affan Yildirim, General Manager Anchor Grup.

Creat în 1987 de către Husnu M. Ozyegin, FIBA GROUP deține la ora actuală nouă mall-uri, clădiri de birouri și clădiri rezidențiale în mai multe țări. În plus, el derulează operațiuni privind mall-urile în Turcia, China, Moldova și România, operațiuni ce implică o suprafață închiriabilă de 500.000 de metri pătrați, dar și peste 850 de branduri și magazine.

Anchor Grup face parte din FIBA GROUP din 2005, an în care a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni al Anchor Retail Investments, proprietarul Anchor Grup SA, în al cărui portofoliu erau incluse centrele comerciale București Mall și Plaza România.
Citeşte mai multe despre: FIBA Group, Anchor Group

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza