Links Sitemap Business Linker Sitemap

Vânzările SEAT au crescut semnificativ în 2017

1445 afisari
Vânzările SEAT au căpătat un avânt semnificativ în 2017. Producătorul auto spaniol a livrat în total 468.400 de autovehicule, ceea ce reprezintă cu 14,6% mai mult decât în 2016, adică o creştere de aproape 60.000 de unităţi faţă de anul precedent, când marca a vândut 408.700 de autovehicule.
Este cel mai bun rezultat din 2001 până în prezent şi unul dintre cele mai bune rezultate din istoria mărcii. Mai mult, 2017 a fost al cincilea an consecutiv de creştere pentru SEAT, vânzările crescând cu 45,9% din 2012. În decembrie, SEAT a livrat 32.900 de automobile, ceea ce înseamnă o creştere de 12,9% faţă de aceeaşi lună a anului precedent, când au fost vândute 29.200 de unităţi.
Ateca a contribuit semnificativ la creşterea vânzărilor mărcii în 2017. În primul său an comercial complet, noul SUV compact a fost vândut în 78.700 de exemplare. Iar Leon şi Alhambra au obţinut în 2017 cele mai mari vânzări anuale din istoria lor. Vânzările bestseller-ului Leon au crescut cu 2,9%, ajungând la 170.000 de livrări, în timp ce MPV-ul mărcii a înregistrat creșteri de 1,7%, la 31.200. Vânzările modelului Ibiza în anul precedent în care a fost lansată versiunea sa facelift, au însumat 152.300 de unităţi, ceea ce reprezintă un plus de 0,6% faţă de 2016. Wayne Griffiths, Vicepreşedintele mărcii SEAT responsabil pentru Vânzări şi Marketing, a evaluat aceste rezultate într-o manieră pozitivă. "Succesul nostru în vânzări se datorează ofensivei de produs care a început în 2016 cu Ateca şi a continuat în 2017 cu Leon facelift, cu a cincea generație Ibiza şi cu noua Arona. Am obţinut cel mai bun rezultat din 2001 până acum şi am devenit totodată una dintre mărcile cu cea mai mare creştere din Europa, aflându-ne în acelaşi timp pe cea mai bună cale de a ne crește volumul de vânzări şi în continuare. Ne-am înnoit gama de produse şi vom beneficia de impactul integral al modelului Arona asupra vânzărilor în 2018, ceea ce ne facem să fim foarte optimişti cu privire la rezultatele acestui an.”.

Recorduri istorice pe pieţele-cheie
Succesul mărcii SEAT în privinţa vânzărilor este bazat pe creşterea solidă a mărcii pe
principalele pieţe. Germania a realizat cele mai mari vânzări pentru SEAT, depăşind
100.000 de unităţi vândute (+13,4%), ceea ce reprezintă cel mai bun rezultat obţinut
vreodată. Pe al doilea loc se poziţionează Spania, care a crescut cu 23,1%, la 95.100 de
unităţi vândute. SEAT a reuşit de asemenea în Marea Britanie cel mai bun rezultat din
toate timpurile, creşterea fiind aici de 18,3% (56.200 de automobile vândute). Alte douăpieţe principale după Marea Britanie sunt Mexicul (24.700 de automobile, +0,7%), unde SEAT crește în continuare, în ciuda pieţei dificile, şi Franţa (24.200 de unităţi, +15,6%).
Alături de Germania şi Marea Britanie, SEAT a obţinut cele mai bune rezultate din istorie de exemplu şi în Austria, cea de-a opta piaţa pentru SEAT, cu o creştere de 19,2%,
ajungând la 17.500 de unităţi şi Elveţia, care completează ierarhia primelor 10 ţări, cu o
creştere de 29,0%, atingând 10.300 de automobile. SEAT a mai obţinut cel mai bun
rezultat din toate timpurile în Israel (8.800 de unităţi, +10,1%), Republica Cehă (8.300,
+1,4%) şi Maroc (1.900, +7,0%). Italia (18.100, +9,5%) şi Polonia (11.100, +24,8%), alte două ţări aflate în topul 10 al pieţelor SEAT, au repurtat, de asemenea, creşteri mari.

2018 este anul Arona şi al noului SUV cu 7 locuri
SEAT îşi va continua ofensiva de produs în 2018, cu lansarea noului său SUV cu până la
7 locuri, care se va alătura modelului Ateca şi noului crossover Arona, care va avea
primul an comercial complet în 2018, fiind lansat în ultimele săptămâni ale anului 2017.
De asemenea, SEAT va lansa Arona cu gaz natural comprimat, care va completa gama
CNG a mărcii SEAT, compusă din modelele pe gaz Mii, Ibiza şi Leon.
Succesul pe care SEAT l-a obţinut în vânzări se reflectă şi în rezultatele financiare ale
companiei. În primele 9 luni ale anului 2017, SEAT a obţinut un profit operaţional de 154
de milioane de euro, ceea ce reprezintă un plus de 12,3% faţă de aceeaşi perioadă a
anului precedent.
Citeşte mai multe despre: SEAT

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza