Links Sitemap Business Linker Sitemap

Noul SUV de oraş ŠKODA KAMIQ abordează cu încredere jungla urbană a zilelor noastre

1024 afisari
ŠKODA a adăugat un al treilea model în gama sa SUV de succes destinată pieţei europene. Este vorba de ŠKODA KAMIQ, modelul prin care marca intră în premieră în segmentul SUV-urilor urbane, segment ce cunoaşte în ultima perioadă creşteri extrem de rapide.


KAMIQ îmbină avantajele specifice automobilelor din acest segment, precum garda la sol mai mare şi poziţia înaltă pe scaune, cu agilitatea unei compacte şi designul emoţional, caracteristic modelelor ŠKODA. Beneficiind de sisteme de asistenţă de ultimă oră, spaţiu generos la interior şi numeroase soluţii Simply Clever, KAMIQ satisface cerinţele impuse de familii faţă de automobile, dar şi de clienţii ce pun preţ în mod special pe un stil de viaţă modern, în pas cu vremurile.
Preşedintele Consiliului de Administraţie ŠKODA, Bernhard Maier, a declarat: "Lansând ŠKODA KAMIQ, ne continuăm în forţă campania SUV-urilor şi completăm totodată optim gama de modele oferite în Europa.”
Noul KAMIQ preia şi dezvoltă linia de design a SUV-urilor KODIAQ şi KAROQ, dar farurile divizate, cu luminile de zi în partea superioară, creează noi detalii vizuale incitante. Cu o lungime de 4.241 mm, ŠKODA KAMIQ este mult mai compact decât celelalte două SUV-uri ale mărcii. În combinaţie cu poziţia înaltă pe scaune, aceasta însemnă premise optime pentru cotidianul junglei urbane. În stilul caracteristic modelelor ŠKODA, KAMIQ redefineşte standardele în ceea ce priveşte spaţiul şi în segmentul SUV-urilor urbane.
"Cuvântul KAMIQ provine din limba inuiţilor ce trăiesc în partea de nord a Canadei şi în Groenlanda şi se referă la ceva ce „se potriveşte perfect” în orice situaţie. Ceva ce-ţi vine mănuşă. KAMIQ începe cu litera K şi se termină cu litera Q, la fel ca denumirile celorlalte două SUV-uri ale mărcii,” după cum explică Alain Favey, membru al Consiliului de Administraţie ŠKODA AUTO, responsabil pentru Vânzări şi Marketing. Tot el adaugă: „Sunt convins că modelul KAMIQ va avea un start fulminant în segmentul tot mai mare al SUV-urilor urbane, deoarece cu designul său emoţional, sistemele de asistenţă de ultimă oră şi spaţiul generos, oferă tot ceea ce este necesar pentru a câştiga de partea sa un număr mare de clienți.”

Intrarea într-un segment cu creştere rapidă

Lansând modelul KAMIQ, producătorul ceh de automobile îşi continuă campania SUV ce înregistrează deja succese majore. Acest SUV este planificat să se alăture pilonilor de susţinere ai gamei de modele ŠKODA, amplificând potenţialul de creştere al mărcii. Cererea pentru SUV-uri creşte continuu. Doar între anii 2017 şi 2018, cererea pentru modelele SUV a crescut cu 6,8 %. În prezent, mai mult de unul din trei autovehicule livrate la nivel mondial este un SUV. Segmentul SUV-urilor pentru oraş a crescut chiar cu 13%, grupul său ţintă principal fiind persoanele sportive, orientate spre lifestyle, care pun accent pe confort, dar şi pe mobilitatea individuală modernă. Când aleg un automobil, aceste persoane nu au în vedere doar aspectele practice, ci şi dacă este un automobil pe care îl vor conduce cu plăcere. Astfel, KAMIQ introduce un design distinctiv, dinamic şi emoţional în acest segment, la care se adaugă şi alura aventuroasă de SUV. Alături de poziţia înaltă pe scaun, oferă şi o gardă la sol mare, spaţiu generos, în ciuda dimensiunilor compacte, plus un nivel ridicat de funcţionalitate şi dotări excelente de conectivitate. Modelul este disponibil exclusiv cu tracţiune faţă, este eficient şi atent cu mediul şi asigură totodată un excelent raport valoare/preţ.

Principalele caracteristici ale modelului ŠKODA KAMIQ, dintr-o privire:

Exteriorul
Garda la sol mare, detaliile robuste şi jantele mari, cu dimensiuni între 16 şi 18 inchi îi conferă modelului ŠKODA KAMIQ o alură marcată de forţă. Cu dimensiunile sale compacte, noul SUV este dinamic şi se remarcă prin caracterul său puternic. Apartenența la familia SUV-urilor ŠKODA este vizibilă imediat, dar KAMIQ se distinge totuşi şi prin câteva elemente proprii marcante: de exemplu, capota sculpturală a motorului îi conferă  maşinii un look unic şi îi subliniază propria identitate. Este, de asemenea, prima ŠKODA cu farurile LED compuse din două elemente, cu luminile de zi integrate deasupra farurilor principale şi, în versiunea full-LED, cu lumini de semnalizare dinamice în faţă şi în spate. Plafonul panoramic este oferit ca dotare opţională. La fel ca toate modelele ŠKODA noi, pe hayon este aplicat înscrisul ŠKODA compus din majuscule, înlocuind emblema de la modelele anterioare.

Interiorul
KAMIQ este a doua ŠKODA ce face uz de noul concept interior. Poziţia înaltă pe scaune şi spaţiul generos permit accesul facil în maşină şi coborârea confortabilă şi oferă o mai bună vizibilitate, plus ergonomie excelentă. În partea din spate, spaţiul la nivelul capului este de 1.003 mm, la coate de 1.425 mm, iar la genunchi de 73 mm. Sunt valori-record în acest segment. Portbagajul are capacitatea de 400 l. Aceasta poate fi crescută la 1.395 l, rabatând spătarul fracţionat asimetric (60:40), ce poate fi dotat opţional cu cotieră centrală. Funcţia de rabatare a spătarului scaunului din dreapta faţă permite transportul obiectelor extrem de mari, cu lungimea de până la 2.447 mm. Compartimentele ingenioase de la interior asigură un plus de 26 l de spaţiu de depozitare. Atmosfera plăcută de la interior se datorează materialelor moi de pe bord şi portierele din faţă, precum şi noilor modele de scaune şi tapiţerii, realizate inclusiv din microfibră Suedia. Clientul poate, de asemena, opta pentru iluminarea ambientală, elemente speciale de decor, cusături contrastante şi pachetul Dynamic. Confortul poate fi crescut şi mai mult cu afişajul opţional Virtual Cockpit de 10,25 inchi, precum şi cu sistemul de climatizare Climatronic, cu funcţiile de ajustare electrică pentru scaunul şoferului, parbrizul încălzit şi volanul încălzit. Semnalul transmis de sistemul KESSY pentru accesul fără cheie se dezactivează automat după 15 minute în care cheia nu este deplasată, pentru a spori şi mai mult nivelul de siguranţă.

Motoarele şi şasiul
Gama de motoare este compusă din trei opţiuni TSI pe benzină cu cilindreea de 1,0 sau 1,5 l, plus un motor diesel 1,6 TDI. Puterile variază între 95 şi 150 CP.  Motoarele pot fi echipate cu o transmisie manuală cu 5 sau 6 trepte sau cu o transmisie automată DSG cu 7 trepte. Toate îndeplinesc cerinţele normei de poluare Euro 6d-TEMP. KAMIQ are un şasiu nou dezvoltat, ce oferă o gardă la sol crescută cu 39 mm faţă de SCALA. KAMIQ poate fi dotat opţional cu Controlul sport al şasiului, la care garda la sol este redusă cu 10 mm şi care permite comutarea între profilul Normal şi Sport, folosind Funcţia de selectare a modului de condus (Driving Mode Select).

Caroserie, sisteme de siguranţă şi asistenţă
Fiind construit pe baza platformei modulare MQB-A0 a Grupului Volkswagen, KAMIQ oferă cel mai înalt nivel de siguranţa activă şi pasivă. Maşina poate fi echipată cu până la nouă airbag-uri, inclusiv un airbag pentru genunchii şoferului şi airbag-uri laterale în spate, la care se adaugă sisteme de asistenţă de ultimă oră şi spaţiu din plin. Maşina are lungimea de 4.241 mm, lăţimea de 1.793 mm şi înălţimea de 1.553 mm (inclusiv barele de plafon). Aproape 80 % din caroserie este fabricată din oţel de înaltă rezistenţă şi oțel format la cald. Farurile LED şi blocuri optice spate cu LED sunt incluse în echiparea standard, iar versiunea full-LED cu AFS şi luminile de semnalizare dinamice pentru faţă şi spate sunt dotări opţionale. În dotarea standard sunt incluse şi sistemele Lane Assist, Front Assist cu funcţia City de frânare de urgenţă, sistemul predictiv de protecţie a pietonilor şi sistemul de frânare pentru prevenirea coliziunilor multiple (Multi-collision brake).

Infotainment şi conectivitate
Sistemele Swing, Bolero şi Amundsen fac parte din a treia generație a matricei modulare de sisteme de infotainment a Grupului Volkswagen şi oferă afişaje cu dimensiuni între 6,5 şi 9,2 inchi. Sistemele pot fi echipate opţional cu sistemul ŠKODA de sunet cu zece difuzoare. KAMIQ este în permanenţă on-line, datorită eSIM-ului LTE integrat. Astfel, de exemplu, poate fi optimizată în permanenţă navigaţia. Laura, asistentul digital ŠKODA, răspunde la comenzi vocale, susţinută fiind şi de date on-line. Alături de comenzile simple, asistentul înţelege şi comenzile liber formulate şi diferite dialecte.
eSIM-ul nu permite doar funcţia eCall, ci asigură şi accesul la serviciile on-line mobile ŠKODA Connect, inclusiv Care Connect cu acces de la distanţă la automobil şi Service Proactiv, precum şi Infotainment Online. Aplicaţiile de infotainment pot fi descărcate din automobil prin intermediul Shop-ului. Sunt disponibile, de asemenea, tehnologia SmartLink pentru conectarea dispozitivelor prin Apple CarPlay, Android Auto sau  MirrorLink™ (opţional Wireless SmartLink), un hotspot WiFi, până la două porturi USB-C în faţă şi două în spate şi un Phone Box ce permite încărcarea inductivă a smartphone-ului.

Dotările Simply Clever
În stilul caracteristic tuturor modelelor ŠKODA, şi KAMIQ oferă o gamă bogată de dotări Simply Clever ce simplifică şi mai mult cotidianul celor ce folosesc maşina. Protecţia automată opţională pentru marginea portierelor este o dotare ce nu este oferită de niciun alt automobil din segmentul SUV-urilor urbane. Alte exemple ar fi hayonul cu acţionare electrică şi cu funcţia Tip-to-Close şi cârligul de remorcare retractabil. Începând cu linia de echipare Ambition, în portbagaj este integrată lanterna detaşabilă cu LED. Pâlnia integrată în capacul rezervorului de lichid de spălare a parbrizului, racleta din clapeta rezervorului de combustibil, cu dispozitiv pentru măsurarea adâncimii profilului anvelopelor şi compartimentul pentru umbrelă (inclusiv umbrela) din portiera şoferului sunt toate... Simply Clever.

Designul: Aer proaspăt în segmentul SUV-urilor urbane
Noua ŠKODA KAMIQ introduce pentru prima dată în segmentul SUV-urilor de oraş limbajul de design al mărcii familiei de SUV-uri ŠKODA, cu un look robust, dar dinamic.
Oliver Stefani, Directorul departamentului de Design al ŠKODA AUTO a declarat: "Pentru ŠKODA KAMIQ am dezvoltat şi rafinat ţintit limbajul nostru inconfundabil aplicat întregii noastre familii de SUV-uri. Modelul poate fi clar identificat ca fiind un membru al acestei familii, dar dispune şi de detalii unice, precum farurile divizate şi capota motorului sculptată cu mare precizie.”
La secţiunea frontală lată, se remarcă grila verticală a radiatorului, cu lamele duble distinctive. Secţiunea centrală ridicată se continuă pe întreaga lungime a capotei, ceea ce îi conferă noului SUV urban o personalitate foarte puternică. Această impresie este şi mai mult accentuată de spoilerul frontal proeminent şi de alte elemente, precum difuzorul din spate, iar la linia de echipare Style, de elementele de decor laterale din partea inferioară.

Farurile cu LED par pietre preţioase
Grila radiatorului specifică modelelor ŠKODA este încadrată de farurile cu LED. O bandă îngustă deasupra farurilor principale asigură luminile de zi şi pe cele de semnalizare şi continuă perfect linia grilei radiatorului. Versiunea opţională full-LED are LED-uri şi pentru luminile de semnalizare. Patru unităţi alăturate iluminează printr-o mişcare cursivă spre exterior.
Gardă la sol mare şi suprafeţe clar definite
Din lateral, ŠKODA KAMIQ arată robustă şi totodată dinamică, datorită liniei Tornado, a contururilor precise şi a suprafeţelor clar definite. Barele de plafon sunt incluse în dotarea standard şi accentuează look-ul dinamic al maşinii. KAMIQ poate fi echipat cu plafon panoramic şi cu bare negre gloss pe plafon, ca dotări opţionale.
O reinterpretare a blocurilor optice în forma literei C
În partea din spate a modelului ŠKODA KAMIQ, blocurile optice cu design nou prezintă o nouă interpretare a formei C, specifice modelelor mărcii. Luminile de poziţie, cele de frână şi proiectoarele de ceață iluminează cu LED-uri ca dotare standard. În configuraţia full-LED, luminile de semnalizare dinamice şi luminile pentru marşarier fac, de asemenea, uz de această tehnologie modernă şi eficientă. Înlocuind emblema ŠKODA, acum înscrisul ŠKODA compus din majuscule tronează pe hayonul SUV-ului de oraş.

Jantele optimizate din punct de vedere aerodinamic reduc consumul
ŠKODA KAMIQ este oferită cu mai multe opţiuni pentru jante, cu dimensiuni între 16 şi 18 inchi. Modelele optimizate aerodinamic, Hoedus Aero de 16 inchi, Propus Aero de 17 inchi şi Vega Aero de 18 inchi sunt toate finisate în negru gloss. Aceste modele permit un flux mai cursiv de aer, ceea ce reduce consumul de combustibil.

Citeşte mai multe despre: ŠKODA KAMIQ

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza