Links Sitemap Business Linker Sitemap

IMMOFINANZ finalizează achiziția unei participații de circa 26% în CA Immo

1697 afisari
IMMOFINANZ a anunțat finalizarea achiziției unui pachet de 25.690.163 de acțiuni la purtător (reprezentând o participație de aproximativ 26%) ale CA Immobilien Anlagen AG de la Terim Limited (Cipru) și a patru acțiuni nominative CA Immo de la O1 Group Limited (Cipru).
Tranzacția a fost încheiată marți, 2 august 2016. Prețul de cumpărare al pachetului este de aproximativ 604 milioane de euro.
"Am îndeplinit toate condițiile premergătoare în cel mai scurt timp posibil și am obținut
aprobările necesare de la autoritățile din domeniul concurenței din șase țări. Această
achiziție creează baza pentru fuziunea celor două companii într-unul dintre cele mai
importante grupuri imobiliare din Europa. Portofoliile acestora se completează reciproc foarte bine și ne așteptăm la sinergii substanțiale și la o creștere a atractivității noului grup pe piața de capital – ceea ce va aduce beneficii pentru acționarii ambelor companii”, a declarat Oliver Schumy, CEO, IMMOFINANZ.


IMMOFINANZ este o companie imobiliară comercială care își concentrează activitatea pe segmentele de retail și birouri în opt pieţe principale din Europa: Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Polonia şi Moscova. Principala activitate a IMMOFINANZ include managementul și dezvoltarea de proprietăți.
Citeşte mai multe despre: IMMOFINANZ

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza