Links Sitemap Business Linker Sitemap

Elon Musk a anunţat că Neuralink a realizat primul implant cerebral

325 afisari
"Primele rezultate arată o activitate neuronală promiţătoare", a spune Elon Musk. Initial implantul său, de mărimea unei monede, a fost plasat în creierul unui macac, care a reuşit să joace jocul video "Pong" fără controler sau tastatură. Neuralink a obţinut recent aproximativ 323 de milioane de dolari de la investitori în două tranşe, în august şi noiembrie 2023.
Elon Musk a anunţat că start-up-ul Neuralink, al cărui co-fondator este, a realizat primul său implant cerebral la un pacient, operaţie care a fost deja efectuată de mai multe ori de alte companii şi cercetători, informează AFP.

Fondată în 2016, Neuralink este departe de a fi prima companie care a realizat un implant cerebral, numit şi interfaţă creier-maşină (IMC), asupra unei fiinţe umane. În luna septembrie, compania olandeză Onward a anunţat că testează cuplarea unui implant cerebral cu un altul care stimulează măduva spinării cu scopul de a permite unui pacient tetraplegic să îşi recapete mobilitatea. Neuralink a primit undă verde din partea Agenţiei Americane de Reglementare a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (FDA), în luna mai.

Neuralink este una dintre cele câteva companii care dezvoltă o interfaţă creier-computer (BCI) care poate colecta şi analiza semnalele cerebrale. Însă promovarea bombastică a companiei de către directorul miliardar al acesteia, inclusiv promisiunile de a dezvolta un computer cerebral complet care să ajute oamenii să ţină pasul cu inteligenţa artificială, a atras scepticismul şi a stârnit îngrijorări de ordin etic în rândul neuroştiinţelor şi al altor experţi.

Încă din 2019, cercetătorii de la institutul Grenoble Clinatec au prezentat un implant care, odată instalat, permite unei persoane tetraplegice să anime un exoschelet şi să îşi mişte braţele sau să se mişte.

Neuralink a obţinut recent aproximativ 323 de milioane de dolari de la investitori în două tranşe, în august şi noiembrie. Compania spune că doreşte, de asemenea, să îi ajute pe pacienţii paralizaţi să meargă din nou, dar şi să redea vederea orbilor şi chiar să vindece boli psihiatrice precum depresia. De asemenea, Elon Musk îşi propune să ofere implantul său tuturor, pentru a permite o mai bună comunicare cu computerele şi pentru a controla, potrivit acestuia, "riscul pentru civilizaţia noastră" reprezentat de inteligenţa artificială.

Neuralink spune că este în căutare de pacienţi cu tetraplegie datorată unei leziuni verticale a măduvei spinării sau SLA. Participanţilor le va fi implantat chirurgical un BCI cu ajutorul unui robot brevetat într-o regiune a creierului care controlează mişcarea, cu scopul de a le permite să controleze un cursor de calculator sau o tastatură doar cu ajutorul gândurilor lor. Studiul va evalua siguranţa şi funcţionalitatea tehnologiei, potrivit unui comunicat.

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza