Links Sitemap Business Linker Sitemap

Dividendele ce vor fi distribuite în 2017 vor aduce randamente foarte bune

1528 afisari
Randamentele dividendelor distribuite de emitenţii de la BVB ar putea scădea în 2017 comparativ cu anul curent, în principal din cauza rezultatelor financiare mai slabe, consideră analiştii "Prime Transaction", într-un raport despre dividendele estimate pentru 2016. "Dividendele mari cu care ne obişnuiseră companiile energetice de stat ar putea fi repetate doar în cazul, plauzibil de altfel, al unei creşteri a ratei de distribuţie cu scopul de a finanţa cheltuielile suplimentare ale noului Guvern",
se arată în raportul citat: "Există în continuare câteva companii cu potenţial de a acorda dividende mari, există şi alte câteva care ar putea produce surprize plăcute, iar per total randamentele sunt mult superioare depozitelor bancare. Putem spune că investiţia în acţiuni aducătoare de dividende este în continuare o variantă de luat în seamă, potenţialul de randament , la fel ca şi raportul risc-beneficiu, fiind în continuare printre cele mai bune raportat la alternativele investiţionale, mai ales în condiţiile unui impozit pe venit de doar 5%".




În topul celor mai mari dividende potenţiale conduc doi emitenţi mai mici, Electroargeş şi Prebet, primul emitent listat la categoria Premium a BVB fiind Conpet, cu un randament estimat la circa 10% raportat la preţul acţiunii din data de 15 decembrie 2016, potrivit Prime Transaction.

Analiştii arată că, dintre companiile mari, mai iese în evidenţă Romgaz, cu un randament de peste 8%, datorat în mare măsură scăderii preţului de piaţă în acest an.

Raportul mai precizează: "Nu am inclus în top Banca Transilvania, care a condus clasamentul din acest an, deoarece ne aşteptăm să revină la strategia clasică de a distribui doar acţiuni gratuite şi nu dividende. Şi de la SIF Banat Crişana ne aşteptăm să continue politica de a nu acorda dividende sau acţiuni gratuite, prin care s-a diferenţiat până acum de celelalte SIF-uri".

 "Prime Transaction" estimează că există în continuare posibilitatea acordării unui dividend suplimentar din profitul reportat, la Conpet: "Conpet (COTE) a avut în ultimii ani performanţe constante, iar profitul net a fost distribuit de fiecare dată acţionarilor sub formă de dividende. Ne aşteptăm ca lucrurile să rămână la fel şi în acest an, iar randamentul dividendului să fie în continuare unul ridicat. În condiţiile în care ceilalţi emitenţi au avut fie profituri mai mici, fie creşteri de preţ în 2016, Conpet poate ajunge pe primul loc în topul randamentului dividendelor în rândul emitenţilor mari de la BVB. Mai mult, diferenţa faţă de ceilalţi emitenţi poate fi una destul de mare. Există în continuare posibilitatea acordării unui dividend suplimentar din profitul reportat, iar în 2017 această posibilitate va creşte, având în vedere nevoia crescută de finanţare pentru programul economic al noului Guvern".

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza