Links Sitemap Business Linker Sitemap

Crește apetitul pentru tranzacții în industria de petrol și gaze

135 afisari
După un nivel record al tranzacțiilor în primul trimestru al anului 2018 , 90% dintre executivii din industria de petrol și gaze se așteaptă ca piața globală de fuziuni și achiziții (M&A) să crească în următoarele 12 luni, comparativ cu 43% în ediția din aprilie 2017, arată concluziile barometrului EY Oil & Gas Global Capital Confidence Barometer (CCB).
Conform barometrului, companiile din industria de petrol și gaze înregistrează cel mai mare apetit pentru tranzacții dintre toate sectoarele studiate, 62% dintre executivi intenționând să realizeze o tranzacție în următoarele 12 luni, față de 52% dintre executivii de la nivel global. Privind în perspectivă, 90% dintre executivii sectorului de petrol și gaze consideră creșterea economică globală ca fiind stabilă sau că se accelerează. Cu toate acestea, respondenții au menționat inflația (49%) și volatilitatea piețelor (40%) drept cele mai mari riscuri pentru planurile lor de investiții, în contextul creșterii cotațiilor petrolului și a intenției companiilor de servicii petroliere de a renegocia contractele pentru tarife mai mari. De asemenea, executivii din industria de petrol și gaze consideră că incertitudinea politică (54%) și tensiunile geopolitice (40%) sunt cele mai mari două riscuri pentru creștere. "Cel mai recent studiu EY Global Capital Confidence Barometer relevă că principalii indicatorii, cum ar fi stabilizarea prețului petrolului și creșterea continuă a cererii, alături de disciplina manifestată de membrii OPEC și de țările care nu sunt membre OPEC, au reprezentat o sursă de încredere pentru tranzacțiile din industria de petrol și gaze în ultimele șase luni. Dar, având în vedere că politicile guvernamentale devin din ce în ce mai puțin predictibile pe întregul glob, companiile se tem că intensificarea protecționismului ar putea afecta fluxul eficient de bunuri și servicii la nivelul întregului sector", a declarat Coordonatorul EY Global Oil & Gas Transactions, Andy Brogan. Raportul indică faptul că incertitudinea și perturbările asociate acesteia încurajează tranzacțiile M&A în acest sector, 60% dintre executivii din domeniu considerând acum transformarea portofoliilor drept principala lor prioritate. Pe măsură ce companiile caută să își optimizeze activitatea cu evoluțiile viitoare, 48% dintre executivi au declarat că își analizează portofoliile din șase în șase luni sau mai frecvent, în timp ce aproape jumătate dintre aceștia (42%) au spus că au crescut frecvența analizelor față de acum trei ani. Abordarea proactivă a companiilor din sectorul de petrol și gaze față de transformarea portofoliilor pare să fie armonizată cu așteptările acționarilor activiști, peste o treime dintre executivi (35%) preconizând că se vor concentra asupra dezinvestițiilor în următoarele 12 luni. Conform concluziilor raportului, jumătate dintre aceștia (56%) intenționează să renunțe la activele cu performanțe slabe sau care sunt expuse la perturbări în următorul an, în dorința optimizării operațiunilor și a îmbunătățirii flexibilității, ca reacție la contextul aflat în schimbare. "Banii pentru investițiile în producerea de gaz natural în "deep on-shore" și "off-shore" sunt bugetați demult pentru operațiuni în România. Este posibil să vedem tranzacții cu afaceri din România după ce autoritățile vor definitiva cadrul transparent și predictibil de redevențe și fiscalitate care va permite estimarea valorii acestor afaceri și tranzacții", declară Valeriu Binig, Partener EY România. În contextul creșterii activității de fuziuni și achiziții, 90% dintre respondenții CCB din sectorul de petrol și gaze se așteaptă la o intensificare similară a activității concurenței. 68% dintre aceștia preconizează că vor continua să concureze acerb cu investitorii de capital privat (PE), în special în ceea ce privește activele upstream aflate în faza preliminară dezvoltării sau activele mature aflate în etape avansate ale ciclului de viață. Cu toate acestea, raportul anticipează intensificarea activității investitorilor de capital privat și adoptarea unor structuri de tranzacții inovatoare care vor impulsiona activitatea M&A în segmentul upstream în 2018.
Citeşte mai multe despre: EY

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza