Links Sitemap Business Linker Sitemap

Consorțiul condus de Alstom va furniza sistemul complet automat de metrou ușor pentru Montreal

1161 afisari
Groupe des Partenaires pour la Mobilité des Montréalais (PMM - Grupul de parteneri pentru Mobilitate din Montreal), consorțiul condus de Alstom împreună cu SNC-Lavalin, a anunțat semnarea unui contract cu CDPQ Infra.
Acest contract are ca obiectiv furnizarea unui sistem complet automat, fără conductor, de metrou ușor, inclusiv a materialului rulant și a sistemului de control al traficului, precum și a serviciilor de exploatare și întreținere, pentru proiectul Réseau express métropolitain (REM - Rețeaua metropolitană expres) din Montreal, Canada.
Contractul total valorează aproximativ 1,8 miliarde euro (2,8 miliarde dolari canadieni): Partea care revine Alstom este estimată la 1,4 miliarde euro (2,2 miliarde dolari canadieni), iar partea SNC-Lavalin la 400 milioane euro (600 milioane dolari canadieni). După ce va fi finalizată, REM va fi una dintre cele mai mari rețele de transport automatizat din lume – cu o lungime de 67 km și cu 26 de stații – care leagă centrul orașului Montreal cu Coasta de Sud, Coasta de Nord, West Island și aeroportul internațional Pierre Elliott Trudeau. În conformitate cu termenii contractului, Grupul PMM va furniza 212 vagoane de metrou Metropolis realizate de Alstom (106 garnituri cu câte două vagoane), sistemul automat Urbalis 400 de control al trenului fără conductor, bazat pe comunicații (CBTC) și soluții pentru centrul de control Iconis, precum și ușile de acces la peron, conectivitate Wi-Fi și servicii de operare și întreținere pe o perioadă de 30 de ani. De asemenea, Grupul PMM răspunde de probele ce urmează a fi efectuate la trenuri și integrarea sistemelor și de furnizarea echipamentelor pentru depou în vederea întreținerii trenurilor. Se preconizează că serviciul comercial pe primul tronson al REM va începe în vara anului 2021. 

Pentru realizarea proiectului REM, partenerii din Grupul PMM își vor valorifica specialiștii aflați în Canada, dar și experiența internațională dobândită în Vancouver, Ottawa, Singapore, Panama, Dubai, și Riyadh. Pe durata construcției și în cei 30 de ani de operare și întreținere, Grupul PMM va crea la nivel local locuri de muncă noi, permanente, de calitate în domeniul tehnologiei, în special pentru experți în sisteme automate, mecanici de material rulant, responsabili centru de control, operatori de întreținere și specialiști în sisteme de control. De asemenea, Grupul PMM va crea locuri de muncă pentru furnizorii locali care vor contribui la proiect nu numai în perioada de construcție, ci și în cei 30 de ani de exploatare și întreținere. Raportat la întreaga activitate economică generată de Grupul PMM, 67% din investiții vor fi în Quebec.  

În plus, proiectul REM va conduce la crearea unui centru global de excelență al Alstom la Montreal, destinat cercetării și dezvoltării de sisteme integrate de control în mobilitatea urbană. Acest centru va reuni un număr de aproximativ 100 de specialiști care vor avea rolul de a valorifica experiența în tehnologii digitale avansate și inteligență artificială a profesioniștilor din Montreal, pentru a dezvolta soluții în vederea utilizării în proiectele realizate de către Alstom în întreaga lume.

"Suntem onorați că CDPQ Infra a ales Grupul PMM pentru acest proiect important de infrastructură de transport public, care nu doar că va avea un efect pozitiv asupra mobilității din regiunea Greater Montreal, dar va crea și 250 de locuri de muncă directe, de lungă durată, în Quebec, cu un maximum de 350 de locuri de muncă la nivel local”, a declarat domnul Jérôme Wallut, Prim Vicepreședinte Alstom în America de Nord. "Prin coordonarea acestui proiect  din Montreal, echipa noastră înțelege, în primul rând, nevoile de transport ale orașului și dorește să introducă soluțiile noaste verificate, de ultimă generați,e pentru trenuri și sisteme de control al traficului, care asigură maximizarea fiabilității, performanței și capacității sistemelor, precum și a experienței pasagerilor.”

"Să fii ales să lucrezi la un proiect de asemenea anvergură reprezintă o dovadă a excelenței ce caracterizează sectorul nostru de Infrastructură, în special specializarea noastră globală în Căi ferate și Transport, precum și vasta noastră experiență în exploatare și întreținere", a spus domnul Neil Bruce, Președinte - Director General al SNC-Lavalin Group Inc. "De fapt, unul dintre avantajele pentru economie și comunitate ale acestui proiect îl va constitui crearea de locuri de muncă în operare și întreținere în regiunea Greater Montreal și în împrejurimi.” 

Compania Alstom din Canada. cu sediul la Montreal, în Quebec, este ferm angajată în furnizarea unei game extinse de soluții inteligente de mobilitate pentru Canada, de la vehiculele feroviare ușoare Citadis Spirit pentru Toronto și Ottawa până la vagoanele de metrou Azur pentru Societatea de transport din Montreal (STM)(1), de la trenurile regionale Coradia Lint pentru Ottawa până la soluții pe termen lung de întreținere a vehiculelor și de infrastructură de transport. Expertiza Alstom în domeniul controlului de trafici se află la baza noilor centre de control pentru STM și GO Transit, a unui nou sistem de control al traficului pentru Union Station Rail Corridor din Toronto, a unei soluții Urbalis CBTC pentru Linia 1 Yonge-University ce ține de agenția de transport public Toronto Transit Commission, dar și pentru o nouă zonă de extindere, precum și a unei soluții complete de control al traficului pentru transportul feroviar ușor din Waterloo.

În prezent, Alstom are peste 400 de angajați în Canada. Această prezență va fi întărită și susținută de execuția proiectului REM. Alstom desfășoară activități în Montreal, Quebec, Toronto și Ottawa, Ontario, precum și pe platforma sa industrială din Sorel-Tracy, Quebec. Platforma Alstom din Sorel-Tracy, al cărei volum de lucru va fi asigurat cel puțin pentru următorii doi ani, este dedicat producției de boghiuri pentru proiecte naționale și internaționale, cum ar fi metroul din Montreal, vehiculele ușoare pentru Ontario, și proiectele recent adăugate pentru Chile și Statele Unite ale Americii.

 

(1) – în asociere cu Bombardier Transportation
Citeşte mai multe despre: Alstom, SNC-Lavalin Group

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza