Links Sitemap Business Linker Sitemap

BCR investeşte în dezvoltarea reţelei de self service

7052 afisari
Banca Comercială Română (BCR) a anunţat extinderea conceptului de self service prin instalarea unei reţele de 400 de ghişee automate, valoarea investiţiei ridicându-se la circa două milioane de euro.
“BCR a derulat cel mai ambiţios plan de dezvoltare a unei reţele de Self Service – Cash In dintre toate băncile româneşti. Am reuşit instalarea şi punerea în funcţiune a celor 400 de ghişee automate într-o perioadă de timp extrem de scurtă. Printre principalele avantaje ale utilizării ghişeelor automate se numără rapiditatea în efectuarea tranzacţiilor, durata unei operaţiuni reducându-se de la circa patru minute la mai puţin de 40 de secunde”, a declarat Bogdan Marin, Director executiv Direcţia Managementul Canalelor Retail, BCR.
Banca a precizat că ghişeele automate sunt echipamente cu autoservire destinate persoanelor fizice, clienţi BCR, iar tranzacţiile se efectuează exclusiv în lei, numai cu bancnote.
Potrivit băncii, de la punerea în funcţiune a reţelei se observă că 20% din operaţiuni sunt efectuate prin intermediul ghişeelor bancare iar din punct de vedere al tranzacţiilor efectuate 50% reprezintă plăţi facturi iar 50% alimentări cont în vederea plaţilor de rate credit/cont curent.
“Pe întreaga reţea de aparate care acceptă numerar estimăm un număr de aproximativ 500.000 tranzacţii până la sfarşitul anului. Suntem convinşi că în scurt timp cel puţin 50% din tranzacţii se vor efectua prin intermediul echipamentelor“, a adăugat Bogdan Marin.
BCR dispune în prezent de un număr de aproape 640 de aparate Cash In, şi anume 400 de APT (ghiseu automat), 70 de masini multifuncţionale şi 167 de automate de schimb valutar. Totodată, banca are instalate şi aproape 2.500 de aparate Cash Out.

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza