Links Sitemap Business Linker Sitemap

Aplicația BT Pay înregistrează peste 1.000 de descărcări/zi

2314 afisari
Aplicația BT Pay a fost descărcată până acum de peste 50.000 de ori, ceea ce înseamnă circa 1.000 de descărcări/zi de la finalul lunii ianuarie, când a fost lansată, şi până în prezent.



De asemenea, prin BT Pay au fost realizate peste 100.000 de plăți cu telefonul la comercianți şi circa 10.000 de transferuri de bani.

BT Pay înseamnă o experiență nouă la cumpărături pentru clienții Băncii Transilvania care au card Visa sau Mastercard. BT este singura bancă din România care oferă posibilitatea de a plăti contactless, cu telefonul.

Detalii:

·         Aplicația poate fi descărcată din Google Play Store sau App Store, pe smartphone-uri cu Android şi iOS şi presupune adăugarea în aplicație a cardurilor BT, în format digital.

·         Prin BT Pay pot fi făcute plăți în țară şi în străinătate, prin aproprierea smartphone-ului de POS-urile contactless. Funcționalitatea este valabilă pentru smartphone-urile cu sistem de operare Android, sistemul iOS nepermițând accesul NFC pentru terțe aplicații.

·         Prin această aplicație pot fi realizate transferuri de bani între cardurile proprii sau către alte persoane care au card BT.  

·         Prin BT Pay pot fi consultate detalii despre tranzacțiile realizate cu cardul BT, soldul şi, în cazul cardurilor de credit, sumele lunare de plată şi punctele de loialitate STAR acumulate.

 

BT Pay este colecția de accesorii de plată a Băncii Transilvania şi cuprinde aplicația BT Pay, sticker, ceas şi brățara contactless. Promovarea BT Pay are loc în această perioadă printr-o campanie Visa & Banca Transilvania, care are ca headline “Încă mai plăteşti cash în 2018?”. Ineditul spotului video este voice over-ul unui actor american celebru, care se adresează românilor cu imboldul de a învăța să câştige timp pentru lucrurile care contează cel mai mult, plătind contactless.

Citeşte mai multe despre: Banca Transilvania, BT Pay

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza