Links Sitemap Business Linker Sitemap

Activitatea globală de listări publice inițiale încetinește în pofida capitalului consistent atras în trimestrul al II-lea

1737 afisari
Riscurile și incertitudinile provocate de divergențele geopolitice și schimbările politicilor comerciale au contribuit la declinul activităților de listări publice inițiale (IPO) de la nivel global din trimestrul al II-lea 2018. Astfel, în prima jumătate a anului au fost înregistrate 660 de listări publice, în scădere cu 21% față de primul semestru al anului 2017. În pofida acestei încetiniri, piețele IPO globale au atras 94,3 miliarde USD în prima jumătate a anului 2018, marcând o creștere anuală de 5% și atingând cea mai mare valoare a veniturilor de prim semestru de după 2015, se arată în raportul trimestrial EY, Global IPO trends: Q2 2018.

"Statisticile globale privind listările publice în primul semestru al anului 2018 au înregistrat o scădere a volumului față de perioada similară a anului 2017, în pofida unor cotații mai mari pe unele dintre cele mai mari piețe ale lumii. Din fericire, condițiile economice continuă să fie încurajatoare, cotațiile acțiunilor sunt ridicate în multe părți ale lumii, iar ratele dobânzii rămân la un nivel redus. În acest context, preconizăm o revenire a activității IPO în al doilea semestru al anului 2018”, a declarat Dr. Martin Steinbach, EY Global şi EY EMEIA IPO Leader.

Crește avântul piețelor de capital din Americi
Piețele de capital din Americi au sfidat volatilitatea pieței și au înregistrat un prim semestru solid în 2018. Cu o creștere a veniturilor de 31% și o valoare de 35,5 miliarde USD, Americile recâștigă prima poziție în topul regiunilor în ceea ce privește valoarea subscrierilor, pentru prima dată după 2014.

NYSE și NASDAQ s-au clasat între primele trei burse la nivel mondial în ceea ce privește veniturile atrase în semestrul I 2018 și au contribuit semnificativ la creșterea anuală de 18% a numărului de tranzacții față de 2017. 

Acest avânt puternic este în mare parte rezultatul unor performanțe bune, mai ales în SUA, unde listările publice au înregistrat randamente medii în prima zi, de peste 10%, iar performanța prețului acțiunilor post-IPO a depășit indicele global al acțiunilor. Listările publice din SUA au reprezentat 83% din volumul total și 85% din veniturile de pe bursele din Americi în primul semestru al anului 2018.

Apetitul investitorilor rămâne ridicat în Asia-Pacific, în pofida diminuării activității IPO
Deși apetitul investitorilor pentru listările publice la nivelul întregii regiuni Asia-Pacific rămâne ridicat, volumele au scăzut cu 37% în primul semestru, iar veniturile s-au diminuat cu 17% față de primul semestru al anului trecut.

Cu toate acestea, regiunea Asia-Pacific a atras 46% din volumul global al listărilor publice inițiale și 31% din venituri în prima jumătate a anului 2018. Cinci dintre cele mai active zece burse, după numărul de tranzacții, au fost din această regiune.

În special piața IPO japoneză a continuat să aibă performanțe bune în al doilea trimestru al anului 2018, cu 21 de oferte publice inițiale și venituri de 1,5 miliarde de USD, din care 1,3 miliarde de USD au fost generați de 11 oferte publice inițiale în sectorul tehnologiei, care au avut loc în trimestrul al doilea.

Bursa din Shanghai (SSE) a înregistrat cea mai mare listare publică din al doilea trimestru la nivel mondial și s-a clasat pe locul al doilea în topul burselor în funcție de valoarea subscrierilor.

Regiunea EMEIA valorifică megatranzacțiile de pe piața europeană și are performanțe solide pe bursa din India
În regiunea EMEIA, India a fost actorul principal. Piața IPO indiană a continuat să înregistreze rezultate bune, având a doua cea mai intensă activitate de la nivel global, după numărul de listări publice înregistrate în trimestrul al II-lea 2018.  Astfel, activitatea IPO din India s-a intensificat în prima jumătate a anului 2018, marcând o creștere de 32% a numărului de tranzacții și de 31% a câștigurilor atrase, comparativ cu aceeași perioadă din 2017.

În general, în regiunea EMEIA, incertitudinea geopolitică permanentă și schimbările aduse politicilor comerciale au determinat o abordare prudentă în primul semestru 2018. Numărul tranzacțiilor a scăzut cu 4% în EMEIA în primul semestru.

Cu toate acestea, activitatea IPO și perspectivele de listări publice rămân solide în culise. Valoarea tranzacțiilor a crescut cu 10% în regiunea EMEIA în primul semestru al anului 2018 față de perioada similară a anului trecut. De asemenea, în semestrul I 2018, numărul de tranzacții și câștigurile atrase au fost peste media din ultimii 10 ani din această regiune.

"Tulburările geopolitice în creștere și tensiunile comerciale au făcut ca regiunea EMEIA să nu dețină în totalitate controlul asupra propriei evoluții. Fiind o regiune preponderent exportatoare, EMEIA se bazează pe relații stabile cu partenerii săi comerciali. În pofida unor fundamente economice sănătoase și a unor perspective solide de listări publice, este posibil ca activitatea IPO să se mențină la un nivel redus până când investitorii și emitenții deopotrivă vor percepe condițiile de piață ca fiind mai favorabile”, a declarat Dr. Martin Steinbach, EY Global şi EY EMEIA IPO Leader.
Citeşte mai multe despre: EY

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza