Links Sitemap Business Linker Sitemap

Un studiu realizat de CEL.ro indică faptul că românii fac cumpărături online o dată pe lună

780 afisari
Jumătate dintre respondenții unui studiu realizat de CEL.ro cu privire la obiceiurile de consum spun că fac cumpărături online o dată pe lună. Cu toate că piața de e-commerce a avut o evoluție spectaculoasa în ultimii ani și este într-o continuă creștere, românii, în proporție de 26% cumpără online doar o dată pe an. Numai 12% dintre persoanele chestionate fac cumpărături în fiecare săptămână.

Conform chestionarului realizat, mai mult de jumătate dintre cei care au răspuns au fost femei, în timp ce bărbații au avut o pondere de 44%. Pe de altă parte, s-a constatat că valoarea medie a coșului de cumpărături online este semnificativ mai mare în cazul bărbaților, decât în cazul femeilor. Cei mai mulți dintre cei chestionați, adică  63% au vârste cuprinse între 25 și 45 de ani. Procentul persoanelor care se înscriu în segmentul de vârstă de peste 45 de ani și sunt interesate de comerțul online se menține în top, cu o pondere de aproximativ 22%, dar se remarcă și generația milenialilor, cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani care au devenit mai dinamici și au ajuns la o rată de 15% dintre cumpărători.

În funcție de categoriile de produse pe care participanții la studiu intenționează să le cumpere în viitorul apropiat, laptopurile, telefoanele sau televizoarele se detașează în ierarhia produselor. Acestea sunt urmate de electrocasnice, parfumuri și produse de îngrijire personală. O categorie careia i s-a acordat un interes deosebit în ultima perioadă a fost cea de articole pentru copii (scutece, biberoane, jucarii, etc.) care este într-o continuă creștere.

Prețul și reducerea ocupă în mod evident primele două locuri când vine vorba de decizia de cumpărare a unui produs în mediul online, cu un procent de 65%, iar livrarea rapidă și transportul gratuit au o proporție de 24%. Ultimul loc, cu un procent de 10% este ocupat de posibilitatea de a plăti în rate.

Principalele motive pentru care românii cumpără online și nu offline este timpul economist și livrarea acasă. În favoarea timpului economisit au răspuns 650 de persoane, în timp ce pentru livrarea acasă au optat 450 de persoane. Restul respondenților s-au orientat către prețuri mai mici și diversitatea de produse într-un singur loc. Studiul propus de CEL.ro arată că 54% dintre persoanele care au răspuns se așteaptă ca o comandă să fie livrată în  1-2 zile, 36% vor ca o comandă să ajungă la ei în 2-3 zile, în timp ce doar 10% așteaptă mai mult de 3 zile pentru livrarea produselor.

Chiar dacă o treime dintre participanții la studiu preferă plasarea unei comenzi online, în 90% din cazuri plata se face cash, offline, la livrare. Dintre cei care cumpără mai des, o dată pe lună sau o dată pe săptămână, aceștia preferă o tranzacție cu cardul. Atunci cand este aleasă metoda de plată cu cardul în rate fără dobândă, 42% dintre respondenți susțin că numărul ideal de rate pentru care ar opta se înscrie în segmentul 6-12 rate, 24% se orientează către segmentul 4-6 rate, în timp ce un procent de 23% dintre cei care preferă ratele aleg segmentul de 12-24 rate.

Studiul CEL.ro, magazinul online gestionat de compania Corsar Online, cu privire la obiceiurile de consum ale actualilor sau potențialilor clienți, s-a adresat persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani și a avut 1.500 de respondenți.
Citeşte mai multe despre: CEL.ro

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza