Links Sitemap Business Linker Sitemap

DB Global Technology deschide un nou hub tehnologic

146 afisari
DB Global Technology S.R.L. (DBGT), centrul de tehnologie din București al Deutsche Bank, a inaugurat un nou hub de cercetare și dezvoltare, un spațiu de lucru digitalizat și un centru modern pentru organizarea de evenimente. Potrivit companiei, noul Bucharest Technology Hub este o consecință a angajamentului ferm al Deutsche Bank față de sectorul local de tehnologie și start-up.

 

Acesta susține rețeaua internațională de laboratoare de inovație a Deutsche Bank din New York, Silicon Valley, Berlin și Londra în demersul acestora de a spori inovația în cadrul băncii. Bucharest Technology Hub este aliniat la cele trei obiective principale ale laboratoarelor de inovație: să ajute banca să evalueze și să adopte tehnologii emergente, să dezvolte o cultură a inovației și să contribuie la strategia digitală a băncii. "Centrul de tehnologie din București se numără printre cele mai diverse, animate și creative spații ale Deutsche Bank", a declarat Kim Hammonds, Chief Operating Officer și membru al consiliului de administrație al Deutsche Bank. "Prin asigurarea unei baze solide pentru inovație în regiune și prin sprijinirea dezvoltării comunității fintech locale, centrul susține obiectivul nostru de a deveni o companie bazată pe tehnologie". 

Noul centru din București își propune să ofere acces la un mediu de cercetare și dezvoltare de ultimă generație atât profesioniștilor din centru, cât și start-up-urilor locale de IT și tehnologie. De asemenea, centrul colaborează îndeaproape cu laboratoarele de inovație ale Deutsche Bank pentru a pune în practică cele mai bune soluții din ecosistemele de inovație globale astfel încât acestea să răspundă provocărilor și oportunităților de afaceri din cadrul băncii.

"După doar trei ani de la începerea activității, DB Global Technology este o unitate centrală de inovație în cadrul rețelei internaționale a Deutsche Bank. Aceste noi spații sunt realizări de care suntem mândri și oferă echipei noastre locale oportunități semnificative de creștere și dezvoltare", a declarat Marian V. Popa, Director General al DB Global Technology. 

Deutsche Bank își reafirmă obiectivul de a pune un accent ridicat pe tehnologie prin introducerea unui etaj digitalizat, Digital Workplace, și a unui centru modern pentru organizarea de evenimente, DB Connect, în cadrul centrului său de tehnologie din București. Noul Digital Workplace este conceput ca un oraș și își propune să transforme spațiul de lucru fix și formal într-un loc potrivit pentru o gamă largă de activități și preferințe de lucru. Este un spațiu flexibil și ultramodern, unde profesioniștii DB Global Technology pot alege condițiile de lucru care se potrivesc cel mai bine activităților lor curente, întrucât spațiul asigură libertate de mișcare și o gamă largă de facilități.

DB Connect este un spațiu multifuncțional dedicat interacțiunii profesioniștilor DBGT cu întreaga industrie IT și, în final, cu societatea în care își desfășoară activitatea. DB Connect se află la parterul sediului centrului de tehnologie și dispune de un număr de locuri care poate fi ajustat cu ușurință în funcție de necesități. Design-ul său complet flexibil și echipamentele avansate îl fac ideal pentru toate tipurile de evenimente și activități.
Citeşte mai multe despre: DB Global Technology

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza