Links Sitemap Business Linker Sitemap

World Gold Council: Record de cerere pe piata aurului

3427 afisari
Cristian Cojanu
Cererea de aur la nivel mondial a atins anul trecut un record pentru ultimul deceniu: 3.812 tone, in crestere cu 9% fata de 2009, potrivit celui mai recent raport al organizatiei World Gold Council (WGC). Valoarea totala a cererii a fost de 150 de miliarde de dolari, in crestere cu 38% fata de 2009. Diferenta se explica prin cresterea constanta din ultimii ani a pretului aurului. in 2010, pretul mediu al aurului a fost cu 40% mai mare decat in 2008, anul declansarii crizei economice mondiale.
Evolutia cererii a avut la baza industria bijuteriilor, ritmul de dezvoltare al pietelor asiatice si tendinta bancilor centrale de a cumpara aur. Din punctul de vedere al destinatiei aurului, 2.060 de tone s-au dus inspre bijuterii (crestere de 17% fata de 2009), 420 tone inspre industrie (+12%) si 1.333 de tone in investitii (scadere de 2%).
Cererea din domeniul bijuteriilor a totalizat 81 de miliarde de dolari, un record pentru acest indicator, principalul motor de crestere fiind India. in China, cererea s-a ridicat la 399,7 tone, adica o crestere anuala de 13%. 
Domeniul industrial a cheltuit 16,5 miliarde de dolari, de asemenea un record. Doua treimi din cantitatile de aur folosite in tehnologiile industriale s-au dus inspre produse electronice. Urmeaza productia de fire, de semiconductoare si uzul ca materie prima pentru medicina dentara. Cererea pentru industria electronica a crescut cu 16% fata de 2009, la 287 de tone, dar sub valorile din 2008 (293 de tone).
Sectorul de stat a devenit in 2010 un cumparator net de aur, pentru prima data in ultimii 21 de ani, potrivit aceluiasi raport WGC. intre 1989 si 2007, vanzarile nete de aur au avut o medie de 400 - 500 de tone anual. in 2008, vanzarile nete au scazut la jumatate, iar in 2009, au ajuns la 30 de tone. Anul trecut, achizitiile nete ale bancilor centrale s-au ridicat la 87 de tone. Cea mai spectaculoasa consolidare a rezervei oficiale a apartinut Rusiei, care a adaugat 140 de tone de aur, in mai multe etape. Impreuna, statele detin 18% din aurul aflat la suprafata in lume.
In mod evident, rezervele de aur nu sunt distribuite in mod egal. Traditional, economiile avansate din Europa de Vest si America de Nord isi tin rezervele in aur, in proportie de 40%. Statele emergente, in schimb, isi transforma rezervele in aur, in proportie de 5%.
Romania ar putea deveni unul dintre cei mai importanti producatori de aur la nivel european, rivalizand cu primii producatori la ora actuala, Finlanda, Suedia si Spania, care produc cumulat circa 15 tone pe an. Numai la Rosia Montana, productia anuala estimata ar fi de aproximativ 15 tone, fara a mai socoti alte rezerve la nivel national. 
in aceasta perioada, aurul se tranzactioneaza pe pietele internationale la 1.500 $/ uncie, pretul crescand continuu in ultimii zece ani, fapt fara precedent pe pietele internationale de marfuri sau actiuni.

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza