Links Sitemap Business Linker Sitemap

3362 afisari
Marian Craciun
Bogdan Putinică este unul dintre pionierii din antreprenoriatul de software din România. A fondat în anul 2000 compania de servicii software IP Devel, al cărei pachet majoritar a fost preluat în 2006 de multinaționala Adecco, o companie din topul Fortune 500. În 2006, compania a fost preluată din nou, de suedezii de la ENEA, locul 1 mondial pe zona de tehnologie telecom, fiind a doua tranzacție răsunătoare pe piața din România, după cea cu Adecco. Astăzi, Bogdan a ajuns Group Vice-President Global Services, ENEA AB fiind singurul străin din boardul executiv al companiei.

Povestea pornește din anii liceului, când Bogdan Putinică a început să viseze frumos. Alături de un bun amic și, totodată, partenerul său de business mai târziu, s-au gândit să înființeze o firmă de software. Nu știau mare lucru despre firme, dar erau deciși că vor să pună pe picioare un business cu calculatoare și software. “Era o atmosferă de maximă emulație, ajutată și de mediul didactic ce juca rol de Sillicon Valey. Absorbeam cunoștințe despre calculatoare dimineața, la prânz și seara. A fost doar o problemă de timp până când a apărut scânteia”, își amintește Bogdan, care după Colegiul Național de Informatică "Tudor Vianu" a urmat cursurile Academiei de Studii Economice (ASE) din București.
Și astăzi spune despre IP Devel că este “o poveste frumoasă”. Recunoaște că a început ca o întâmplare, un gest al sorții le-a scos în cale un grup de clienți care au avut încredere în ei pe termen lung. Bogdan povestește pentru “Business Arena” că în acea perioadă, începutul anului 2000, nu era atât de greu ca azi să reușești, dar totuși standardele la care se supunea erau mult mai ridicate. Nu știa nimeni de România, și cu atât mai puțin de IP Devel. Trebuia să demonstrezi că poți, că știi, că ești la egalitate cu orice altă companie din Vest. Iar Bogdan a fost responsabil de administrarea dezvoltării companiei alături de partenerul său, de la un start-up antreprenorial la achiziția de către o companie din top Fortune 100, Adecco SA, printr-o preluare parțială și apoi la un exit de succes, printr-o fuziune și achiziție pentru ENEA AB. Deși nu mai avea acțiuni la IP Devel, Putinică s-a obligat, prin contract, să rămână cel puțin patru ani CEO.


To read the full version, see the print edition of  Business Arena.
COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza