Links Sitemap Business Linker Sitemap

RE/MAX a intermediat tranzacţii în valoare de 19 milioane de euro în 2015

1865 afisari
RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment,
a intermediat în 2015 circa 300 de tranzacţii imobiliare în valoare totală de 19 milioane de euro.

În acest context, comisioanele totale încasate de companie au ajuns la aproximativ 1 milion de euro.
“În 2015, cele 15 birouri din reţeaua RE/MAX România aflate în oraşele Cluj-Napoca, Arad, Oradea, Bistrița, Brașov, Suceava, Bacău, Sibiu și București au intermediat cca. 300 de tranzacţii. De departe, birourile din Cluj-Napoca, Bucureşti şi Braşov au fost cele care au avut cele mai multe intermedieri, acest lucru datorându-se atât potenţialului fiecărei din pieţe, dar şi faptului că birourile din aceste oraşe erau deschise de mai mult de un an şi aveau deja o tradiţie în zonă”, a declarat Răzvan Cuc, Director Regional RE/MAX România. Potrivit afirmaţiilor sale, 80% din tranzacţiile încheiate anul trecut au fost vânzări, iar restul de 20% au reprezentat închirieri.

Raportat la tipul de proprietăţi tranzacţionate, 80% au fost pe segmentul rezidenţial, unul din sectoarele pieţei ce a înregistrat o evoluţie pozitivă în anul anterior. Restul au fost reprezentate, în proporţie de 15%, de proprietăţi office şi comerciale, iar 5% de terenuri.

“În ceea ce priveşte proprietăţile rezidenţiale tranzacţionate de birourile RE/MAX, cea mai mare parte – 75% - au fost apartamente, iar restul de 15% case cu o valoare peste media pieţei”, a subliniat Răzvan Cuc.

În ceea ce priveşte valoarea, RE/MAX România a înregistrat anul trecut o serie de tranzacţii importante. Printre acestea se numără un teren dedicat unui proiect de dezvoltare imobiliară în valoare de peste 1 milion de euro. Acesta este situat în zona Clujului şi a fost cumpărat de un dezvoltator imobiliar. De asemenea, anul trecut compania a gestionat vânzarea a mai multe locuinţe cu o valoare de peste 500.000 de euro. “Un alt proiect interesant pentru RE/MAX România a fost vânzarea, în parteneriat cu RE/MAX Austria, a unui apartament de 2 camere în Viena, în valoare de 435.000 euro. Acesta a fost vândut de un client român, iar întregul proces a durat circa 2 luni”, a mai completat Răzvan Cuc.

Planuri de viitor

După ce anul 2015 a fost încheiat cu un număr de 15 birouri, 101 agenţi şi un business din comisioane de circa 1 milion de euro, pentru 2016 Răzvan Cuc mizează pe o creştere constantă. Astfel, anul acesta compania estimează atingerea unui număr total de 24 de birouri, 165 de agenţi şi un business de 1,5 milioane de euro din comisioane din tranzacţii.

"În acest an, ne vom concentra pe dezvoltarea rețelei de birouri din București, însă nu excludem nici principalele oraşe din ţară precum Cluj-Napoca, Iași, Constanța sau Timișoara”, a încheiat Răzvan Cuc.
Citeşte mai multe despre: RE/MAX

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza