Links Sitemap Business Linker Sitemap

Raiffeisen Bank International achizitioneaza Akcenta, furnizor de operatiuni de schimb valutar si plati din Europa Centrala si Est

269 afisari
Raiffeisen Bank International AG (RBI), actionarul majoritar al Raiffeisen Bank Romania, a ajuns la un acord pentru achizitionarea furnizorului de plati din Cehia, AKCENTA CZ a.s. (Akcenta). Conform structurii de proprietate propuse, RBI va achizitiona 70% din Akcenta, iar restul de 30% vor fi achizitionate de filiala ceha a RBI, Raiffeisenbank a. s. Tranzactia este supusa aprobarii institutiilor abilitate si se asteapta sa fie incheiata pana la sfarsitul lunii mai.
Aceasta achizitie sustine strategia RBI de a deveni lider pe piata schimburilor valutare in Europa Centrala (ECE). 75 % din piata FX din ECE este acoperita de banci si 25% de furnizori nebancari, asa cum este si Akcenta. „Ne dorim sa ne crestem cota de piata in ambele segmente. De aceea aceasta achizitie se incadreaza perfect in strategia noastra, atat in ceea ce priveste extinderea activitatilor noastre, dar ne ajuta si in transformarea noastra digitala, prin valorificarea experientei unui participant de succes din piata nebancara”, a declarat Lukasz Januszewski, membru al consilului de administratiei al RBI, responsabil pentru piete si investitii. 
"Atat clientii nostri cat si clientii Akcenta se pot astepta la imbunatatiri in viitor, atat in ceea ce priveste tehnologia, cat si confortul lor, beneficiind de combinarea avantajelor oferite de un furnizor clasic de plati sau schimburi valutare, cum suntem noi, dar si de abordarea implementata deja in piata de Akcenta”, a spus Steven van Groningen, CEO Raiffeisen Bank Romania. 

Akcenta ofera servicii de schimb valutar, plati internationale si operatiuni la termen pentru peste 43.000 de clienti, IMM-uri din Republica Ceha, Slovacia, Ungaria, Polonia, Romania si Germania. La finalul anului 2020, compania avea active totale de 93 de milioane de euro, iar valoarea tranzactiilor procesate se apropie de 7 miliarde de euro. Akcenta va colabora indeaproape cu departamentele de plati si schimburi valutare din bancile grupului RBI, insa nu va fi integrata in grup.

"Aceasta abordare ne permite sa valorificam sinergiile, asigurand in acelasi timp flexibilitatea si potentialul de crestere al Akcenta”, a adaugat Januszewski.



S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza