Links Sitemap Business Linker Sitemap

ICIS: Energia electrică din România se va scumpi puternic în următorii ani, vom deveni importator net de energie

959 afisari
În mod tradiţional un exportator net de electricitate, România va ajunge în următorii ani un importator net, pe măsură ce se vor închide centralele de producţie, iar cererea consumatorilor continuă să crească, ceea ce va duce şi la scumpirea energiei electrice peste nivelul celei din Ungaria, potrivit analizei ICIS.
Printre cauze: nepăsarea autorităţilor, dar şi o serie de reglementări excesive. Concret, preţurile medii ale energiei electrice sunt estimate să crească brusc până în 2024, electricitatea din România urmând să devină mai scumpă decât în Ungaria, pentru prima dată din anul 2014, când s-a realizat cuplarea pieţelor între România, Ungaria, Slovacia şi Cehia.

Între 2015 şi 2018, preţurile din România au fost mai mici decât în Ungaria, diferenţele fiind cuprinse între 2,4 şi 8,4 euro/MWh. Cu toate acestea, ICIS estimează că în România preţurile vor urca abrupt până la un maxim de 84 euro/MWh în România, în anul 2025, şi de numai 77 euro/MWh în Ungaria.

Ulterior, preţurile vor scădea şi se va produce o egalizare între cele două ţări, la circa 67 euro/MWh în 2030. Cauzele declinului energetic Specialiştii în energie ai ICIS au identificat care sunt cauzele pentru care România va cunoaşte un declin energetic în domeniul energiei electrice, cea mai importantă fiind scăderea capacităţii de producţie. Mai precis, capacitatea de producţie a energiei termice din România este estimată că va scădea rapid la jumătatea deceniului viitor, din cauza costurilor mari cu emisiile de dioxid de carbon, dar şi ca urmare a epuizării duratei de viaţă a centralelor.

ICIS estimează că România va pierde aproximativ 60% din capacitatea instalată în centralele pe cărbune şi lignit şi 45% din capacitatea din centralele pe gaze, în această perioadă. De asemenea, specialiştii subliniază că autorităţile nu au fost suficient de ambiţioase când au elaborat Planul Naţional Integrat în domeniul energiei şi schimbărilor, ceea ce atenuează creşterea capacităţii de producere a energiei regenerabile.

Exportăm ieftin, importăm scump Atunci când este exportator de electricitate, România exportă ieftin, în timp ce importurile sunt mai scumpe. Astfel, în luna mai a acestui an, România a exportat energie electrică la un preţ mediu de 184,68 lei/MWh, în timp ce importurile s-au făcut la preţul de 224,64 lei/MWh, arată cele mai recente date publicate de Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Situaţia a fost aceeaşi şi în celelalte luni din acest an. În primele cinci luni, importul de energie electrică a fost la aproape acelaşi nivel cu exportul, de 1,59 TWh, respectiv 1,5 TWh.

In timp ce exportul a scăzut cu 60%, în ianuarie-mai 2019, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, importurile au crescut cu 138,26%. Potrivit unor surse din piaţă citate de profit.ro, producţia de electricitate din România a scăzut ca urmare a celebrei Ordonanţe 114 „a lăcomiei”, care a impus reglementări dure companiilor, astfel că producţia de electricitate din gaz a devenit neprofitabilă.


S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza