Links Sitemap Business Linker Sitemap

Crestere spectaculoasa: Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în primele două luni din 2018 este de 20%

1347 afisari
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în primele două luni din 2018 a fost de 4.734, în creştere cu 20% faţă de perioada similară din 2017, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, au fost înregistrate creşteri în toate regiunile de dezvoltare, cele mai importante înregistrându-se în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+196 autorizaţii), Vest (+171), Sud-Vest Oltenia (+158), Sud-Muntenia (+125) şi Nord-Est (+109).
În luna februarie 2018 faţă de aceeaşi lună a anului precedent, se remarcă o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+358 autorizaţii), creştere reflectată în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (+180 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (+99), Vest (+94) şi Sud-Muntenia (+45). Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Vest (-28 autorizaţii), Sud-Est (-22), Nord-Est (-6) şi Centru (-4).

Conform INS, suprafaţa utilă a celor 5.343 locuinţe pentru care s-au eliberat autorizaţii de construire în februarie 2018 a fost de 615.526 mp, comparativ cu 589.104 mp pentru 5.154 locuinţe pentru care s-au eliberat autorizaţii de construire în februarie 2017.

În luna februarie 2018 s-au eliberat 2.725 autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale, din care 61,3% sunt pentru zona rurală.

Distribuţia în profil regional evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în toate regiunile de dezvoltare. Cele mai importante creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (+203 autorizaţii), Nord-Est (+126), Sud-Vest Oltenia (+87), Vest (+76) şi Nord-Vest (+72).AGERPRES/(AS - autor: Carmen Marinescu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza