Links Sitemap Business Linker Sitemap

BCR, BRD și Raiffeisen Bank devin acționari cu cote egale ai CIT ONE

1677 afisari
Banca Comercială Română, BRD Groupe Société Générale și Raiffeisen Bank Romania au semnat o tranzacție tripartită prin care vor deține o cotă egală de acțiuni de câte 33,3% în CIT ONE, una dintre cele mai importante companii de servicii integrate de transport, procesare și depozitare valori de pe piața din România.

Această tranzacție se aliniază cu strategia celor trei bănci de a optimiza, dezvolta și eficientiza transportul și procesarea numerarului, iar înțelegerea reprezintă un pas strategic realizat cu succes de către cele trei companii, ce urmează direcția de consolidare a acestui segment de piață si tendința, la nivel internațional, de  colaborare între jucătorii din piața bancară în acest domeniu.

Pe termen scurt și mediu, cei trei parteneri au în vedere dezvoltarea accelerată a activității CIT ONE.

Finalizarea tranzacției este condiționată de obținerea acordului din partea autorităților de supraveghere și de concurență competente, precum și a unui set mai amplu de formalități legale.

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza