Links Sitemap Business Linker Sitemap

Valoarea pieței media din România va crește în 2017, până la 403 milioane de euro

243 afisari
Piața de media din România va ajunge, în 2017, la o valoare de 403 milioane de euro, în creștere cu 10% în comparație cu anul anterior, estimează specialiști în ediția a 21-a a Raportului Media Fact Book.
Astfel, piața de media locală va ajunge la valoarea de 403 milioane de euro, de la 366 milioane de euro în 2016, iar 'dacă acest ritm de creștere se va menține în anii următori, este așteptată să atingă din nou vârful înregistrat în 2008, în anul 2020'.
"Anii 2015 și 2016 au adus pentru piața de media cele mai mari creșteri de după criză, iar acest trend este așteptat să continue. Această evoluție pozitivă depinde, însă, și de factori ce țin de economia țării, fiind astfel ajutată anul trecut de creșterea consumului intern pe fondul creșterii salariului mediu pe economie, dar și al scăderii TVA. Cu toate acestea, consumul de media pe cap de locuitor, situat în 2016 la valoarea de 17 euro, este mult sub nivelul de aproximativ 70 de euro înregistrat la nivel global și incomparabil cu cel de peste 150 euro atins în țările din vestul Europei", este de părere Alexandra Olteanu, managing director al Agenției Initiative, realizator al raportului citat.

La nivel general, deși ponderea digitalului crește în mod constant în ultimii ani, România rămâne încă o piață puternic dominată de TV, acest canal fiind principalul motor al pieței de media anul trecut, cu un avans de 13%, cel mai mare de după 2009, ajungând la valoarea de 240 de milioane de euro.
Potrivit sursei citate, digitalul, cu o cotă de piață de 18%, nu și-a atins încă potențialul în România, comparativ cu alte țări, dar este de așteptat să se apropie în anii următori de nivelul înregistrat în Europa. În 2016, digitalul a crescut cu 12%, la 64 milioane de euro.

"În ceea ce privește perspectivele de creștere, publicitatea video asociată acestui tip de conținut și mobile-ul vor aduce cele mai bune rezultate în viitorul apropiat, alimentate de accesarea tot mai mare a internetului de pe smartphone, la viteze foarte ridicate. Facebook-ul crește cel mai repede, fiind mediul în care petrecem cel mai mult timp — are 6,9 milioane de utilizatori zilnici (dintre care 6,1 milioane îl accesează zilnic de pe dispozitivele mobile). Radio-ul este un alt canal media care a crescut în 2016, cu 5% față de 2015, ajungând la valoarea de 20 milioane de euro. Consumul mediu zilnic de radio este în prezent de 96 minute, acest canal fiind utilizat în special pentru promoții și campanii tactice", se precizează în raportul publicat miercuri.

Pe de altă parte, zona de print a înregistrat încă un an de declin în privința numărului de cititori, tirajele și bugetele, cauzat de preferința tot mai mare pentru celelalte canale, dar și de lipsa de diferențiere între titlurile din aceeași categorie. Valoarea acestei piețe a ajuns la 14 milioane de euro, în scădere cu 10% față de anul anterior.

"Modul de alocare a bugetelor între canalele media va fi ușor diferit în 2017: TV-ul este așteptat să crească din nou cu încă 10%, online-ul cu 15%, radio-ul cu 13% (cea mai mare creștere a sa de până acum), OOH-ul se va majora cu 5%, iar printul va continua să scadă, dar cu un procent mai mic, de doar 5%', apreciază realizatorii cercetării.

Media Fact Book este singurul raport de analiză a pieței românești de media și publicitate, ghid editat anual de Agenția Initiative, începând din 1997. În plus față de anii precedenți, ediția din 2017 include o analiză a pieței de media din Europa Centrală și de Est și un capitol nou despre Big Data.

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza