Links Sitemap Business Linker Sitemap

Gazprom se alătura proiectului TAP și ține in șah UE

322 afisari
Oferta Gazprom de a se alătura unui gazoduct destinat să reducă dependența Europei de gazul rusesc riscă să submineze un pilon al politicii energetice europene și să încetinească planurile vizând dezvoltarea unor surse alternative de aprovizionare cu gaze, conform Reuters.
Gazoductul Trans Adriatic Pipeline (TAP) este partea finală a așa-numitului coridor sudic de gaze care în 2020 ar urma să permită transportul gazelor naturale din Azerbaidjan în Europa. În acest fel UE va avea primul gazoduct non-rusesc, ceea ce va deschide calea pentru diminuarea cotei de piață pe care o are Gazprom în Europa.

Planurile europenilor ar putea fi date, însă, peste cap având în vedere că luna trecută directorul general adjunct de la Gazprom, Alexander Medvedev, a spus că grupul rus analizează posibilitatea de a pompa gaze naturale prin TAP în cadrul unor licitații care să ofere acces egal oricărui posibil furnizor. Medvedev a pus sub semnul întrebării capacitatea Azerbaidjanului de a umple cu gaze conducta TAP adăugând că Rusia ar putea interveni și ar acoperi deficitul.

"Asta ar fi foarte rău. Ar fi cu totul împotriva a ceea ce am convenit cu partenerii", a declarat un oficial european.

UE este îngrijorată de posibilitatea ca Gazprom să își utilizeze poziția dominantă de care se bucură pentru a încărca facturile statelor din Europa Centrală și de Est, unele dintre acestea fiind aproape în întregime dependente de gazul rusesc. În acest context, Bruxelles-ul a dejucat planurile Rusiei vizând construcția gazoductului South Stream care urma să transporte gaz rusesc în Europa de Sud-Est via Marea Neagră prin insistența de a fi respectate prevederile europene care interzic unui furnizor de gaze să dețină și conductele de transport, fără a oferi altor vânzători acces la conductele sale.

Ținând cont și de celelalte planuri ale Moscovei vizând dublarea capacității gazoductului Nord Stream, care leagă Rusia de Germania via Marea baltică, statele UE "trebuie să se opună acestei îmbrățișări de fier din Nord și din Sud", a declarat un alt oficial european.

Cu toate acestea, unii dintre acționarii TAP, printre care se numără grupul italian Snam și cel belgian Fluxys, au declarat că ar fi de acord cu intrarea Gazprom în acest proiect iar unele surse comunitare au recunoscut că UE nu poate bloca Gazprom să facă oferte de furnizare de gaze pentru TAP după anul 2020, când conducta ar urma să fie extinsă.

Potrivit unor surse din industria energetică, prin accesarea conductei TAP grupul Gazprom vrea să își apere cota de piață prin inundarea Europei cu gaze ieftine care să îi descurajeze pe posibilii competitori din estul Mediteranei și Africa de nord. "Hub-ul din zona Israel, Cipru, Egipt ar putea fi un concurent dar dacă Rusia va umple TAP nu va fi ușor", a declarat o sursă din industria energetică italiană.

În plus, anul trecut Gazprom a început demersurile pentru a utiliza în propriul său scop și un alt proiect, Interconectorul Turcia Grecia Italia (ITGI) Poseidon, care inițial a fost susținut de UE ca o alternativă la importurile de gaze rusești. "În jocul geopolitic care are în centru Turcia și UE, Rusia încearcă să își mențină toate opțiunile deschise. Este o strategie inteligentă pentru că este foarte greu pentru ceilalți să ia decizii cu privire la proiecte", a declarat Kirsten Westphal de la fundația SWP din Berlin.

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza