Cannes la intersectia dintre revelatie si revolutie
La jumatatea lui iunie are loc a 58-a editie a festivalului dedicat creativitatii la nivel mondial. Cum se contureaza istoria evenimentului din perspectiva biroului Cannes Lions România, pe care il conduceti de sase ani?
A 58-a editie. Cum suna! Este o viata de om! si mi se pare incredibil ca au trecut 13 ani de la prima mea participare. Am avut ocazia sa descopar evolutia festivalului – de la vremea in care erau sase seminarii pe saptamâna la anii in care sunt 60, de la vremea când festivalul insemna doar film la vremea in care festivalul inseamna social media, marketing politic de elita, design sau PR creativ. De la vremea in care România exista pe harta mentala a delegatilor doar in postura de tara de mâna a treia, asociata cu hotia si analfabetismul, pâna azi, când avem inca un jurat in pa?nelul evaluatorilor, pe Ioana Manoiu, liderul GMP PR, când The Alternative School a devenit un reper pentru studiul comunicarii de elita, câstigând anual distinctii si când proiectele noastre sunt date exemplu la Londra, la intâlnirea globala a reprezentantilor Cannes Lions.
Sa schimbi in doar sase ani mentalitatile unei industrii, sa schimbi perceptia României la un nivel foarte inalt – cel al organizatorilor unui festival de talia Cannes-ului – au fost niste provocari de proportii pe care am reusit sa le onorez asa cum se cuvine. In multe imprejurari a fost one man-show, in altele a fost un efort conjugat. Fara suportul unor oameni speciali, asa cum este Dragos Grigoriu, cum este Geo Baraian sau cum este Valentina Baicuianu, probabil n-as fi reusit sa demarez proiectele spectaculos.
Care au fost provocarile inceputurilor?
Cred ca cel mai dificil pentru mine, in primii ani, n-a fost neaparat provocarea de a gasi resurse, ca studenta, pentru a merge la festival, ci dificultatea de a recunoaste ca sunt românca (era aproape ca o vina) intr-un mediu in care toata lumea era serviabila si prietenoasa, crezând ca am cetatenie franceza. Nici acum nu pot sa uit reactiile pe care le aveau strainii când, aprofundând conversatiile, ajungeam inevitabil la detalii de apartenenta. Demersurile de diplomatie privata cred ca au venit si dintr-o nevoie de justitie – mi se parea foarte nedreapta si cumva la kilogram reactia celorlalti fata de România - dar am facut lobby in favoarea României si a industriei de comunicare de acasa si dintr-o forma de egoism. Imi placea foarte mult mediul acesta cosmopolit, imi placea defileul ideilor, conceptelor si spectacolul uman pe care il oferea Cannes-ul, evadarea minunata din zona de confort de acasa si explorarea unor teritorii cu totul noi, care imi solicitau imaginatia, neuronii, empatia. Trebuia sa fac ceva ca sa ma simt bine pâna la capat in mediul acesta care la inceput a fost extrem de ostil. Asa ca mi-am propus sa articulez proiecte atât de relevante, de graitoare si de intense la capitolul impact, incât, atunci când spun ca vin din România, oamenii sa ma trateze cu aceeasi deferenta cu care m-ar fi tratat daca as fi zis ca vin din Franta.
A 58-a editie. Cum suna! Este o viata de om! si mi se pare incredibil ca au trecut 13 ani de la prima mea participare. Am avut ocazia sa descopar evolutia festivalului – de la vremea in care erau sase seminarii pe saptamâna la anii in care sunt 60, de la vremea când festivalul insemna doar film la vremea in care festivalul inseamna social media, marketing politic de elita, design sau PR creativ. De la vremea in care România exista pe harta mentala a delegatilor doar in postura de tara de mâna a treia, asociata cu hotia si analfabetismul, pâna azi, când avem inca un jurat in pa?nelul evaluatorilor, pe Ioana Manoiu, liderul GMP PR, când The Alternative School a devenit un reper pentru studiul comunicarii de elita, câstigând anual distinctii si când proiectele noastre sunt date exemplu la Londra, la intâlnirea globala a reprezentantilor Cannes Lions.
Sa schimbi in doar sase ani mentalitatile unei industrii, sa schimbi perceptia României la un nivel foarte inalt – cel al organizatorilor unui festival de talia Cannes-ului – au fost niste provocari de proportii pe care am reusit sa le onorez asa cum se cuvine. In multe imprejurari a fost one man-show, in altele a fost un efort conjugat. Fara suportul unor oameni speciali, asa cum este Dragos Grigoriu, cum este Geo Baraian sau cum este Valentina Baicuianu, probabil n-as fi reusit sa demarez proiectele spectaculos.
Care au fost provocarile inceputurilor?
Cred ca cel mai dificil pentru mine, in primii ani, n-a fost neaparat provocarea de a gasi resurse, ca studenta, pentru a merge la festival, ci dificultatea de a recunoaste ca sunt românca (era aproape ca o vina) intr-un mediu in care toata lumea era serviabila si prietenoasa, crezând ca am cetatenie franceza. Nici acum nu pot sa uit reactiile pe care le aveau strainii când, aprofundând conversatiile, ajungeam inevitabil la detalii de apartenenta. Demersurile de diplomatie privata cred ca au venit si dintr-o nevoie de justitie – mi se parea foarte nedreapta si cumva la kilogram reactia celorlalti fata de România - dar am facut lobby in favoarea României si a industriei de comunicare de acasa si dintr-o forma de egoism. Imi placea foarte mult mediul acesta cosmopolit, imi placea defileul ideilor, conceptelor si spectacolul uman pe care il oferea Cannes-ul, evadarea minunata din zona de confort de acasa si explorarea unor teritorii cu totul noi, care imi solicitau imaginatia, neuronii, empatia. Trebuia sa fac ceva ca sa ma simt bine pâna la capat in mediul acesta care la inceput a fost extrem de ostil. Asa ca mi-am propus sa articulez proiecte atât de relevante, de graitoare si de intense la capitolul impact, incât, atunci când spun ca vin din România, oamenii sa ma trateze cu aceeasi deferenta cu care m-ar fi tratat daca as fi zis ca vin din Franta.
Cititi varianta integrala a acestui articol in editia tiparita a revistei Business Arena.
COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza