Links Sitemap Business Linker Sitemap

Anton Anton: Hidroelectrica are nevoie de consolidare pentru a ajunge sa intre la tranzactionare pe BVB

736 afisari
Hidroelectrica nu este momentan suficient de atractivă pentru a fi listată la bursă, după perioada de insolvenţă, astfel că are nevoie de consolidare pentru a ajunge pe piaţa de capital, a declarat, luni, Anton Anton, ministrul Energiei, în cadrul unei conferinţe pe teme de profil.
El a fost întrebat când preconizează listarea la bursă a Hidroelectrica, de care se vorbeşte de mai mulţi ani.

"După părerea mea, este cam devreme să vorbim de Hidroelectrica la bursă, ea a trecut printr-o boală destul de grea şi a ieşit din boala asta grea, a scăpat, ca orice persoană bolnavă a ieşit uşor slăbită. Eu cred că pentru a ajunge la bursă, Hidroelectrica trebuie să devină mai atractivă, să pună carne pe ea, să se mai îngraşe", a spus ministrul, la conferinţa ZF Power Summit.

Când a fost întrebat dacă se referă la extinderea activităţii companiei în alte sectoare, el a răspuns: "Nu se pune problema să intre în alte sectoare de activitate, ci să se consolideze, ca să pot să mă duc cu ea la bursă".

Guvernul a aprobat în 2013 o strategie de privatizare a Hidroelectrica prin listarea la bursă a 15% din acţiuni. Ulterior, Guvernul şi-a propus listarea a 10% din companie.

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza