Links Sitemap Business Linker Sitemap

5 stele de Sacher

2703 afisari
Nicole Catalin
Se spune ca mintea si trupul slujesc din greu atunci cand se naste o afacere profitabila, si tot ele trebuie rasplatite pe masura. Este motivul pentru care multi dintre cei care pleaca la Viena sau la Salzburg cu afaceri aleg sa se cazeze la hotelul Sacher.
Pentru ca viata este mai dulce la Sacher (pronuntia aproximativa in limba romana este “zahar”).  

O afacere dulce  
Afacerea Sacher a inceput in 1832. Povestea de succes  a luat fiinta din intamplare – la curtea printului Metternich, cand ucenicul Franz Sacher a fost nevoit sa faca un desert in locul sefului bucatar care era bolnav. El a creat atunci tortul Sacher pentru niste oaspeti foarte pretentiosi. Cativa ani mai tarziu, prajitura a inceput sa fie ceruta de iubitorii de deserturi din Germania, Italia, Franta si chiar . Astazi, la 178 de ani, tortul Sacher este emblema hotelului cu acelasi nume si una dintre cele mai cunoscute prajituri din lume. Mai mult chiar, reprezentantii hotelului Sacher spun ca sunt vandute peste 360.000 de prajituri pe an si sunt 41 de angajati care se ocupa cu producerea si ambalarea tortului original Sacher.  

O bucatica de istorie  
In 1876, fiul creatorului minunatei prajituri, Eduard Sacher, a deschis hotelul Sacher din Viena. Afacerea a prins rod repede si, curand dupa deschidere, hotelul a capatat renume in toata lumea ca fiind locul de intalnire al nobilimii, dar si al oamenilor politici de varf, la fel ca si cel al marilor artisti. Din pacate, Eduard Sacher a murit prematur, dar afacerea a fost preluata cu succes de sotia acestuia, Anna Sacher, in 1882. Pe vremea aceea, nimeni nu ar fi crezut ca o femeie poate conduce o astfel de afacere, insa Anna Sacher s-a descurcat de minune; “purta pantaloni si fuma trabuc – ceva foarte neobisnuit pentru vremea aceea”, spune Ursula Wagner, director de vanzari la Sacher Hotel Viena intr-un interviu acordat pentru “Business Arena”, “dar facea totul cu o deosebita feminitate si eleganta”, completeaza ea. Anna Sacher a devenit un model al acelor ani, iar astazi tabloul sau vegheaza zi si noapte intrarea hotelului din Viena.  

Sacher in zilele noastre  
Afacerea Sacher este condusa acum tot de o femeie, Elisabeth Guertler, cu acelasi succes, se pare. Hotelul Sacher este astazi o “institutie” vieneza comparabila cu Catedrala St. Stephan sau cu Vienna Boy’s Choir, iar istoria sa poate fi simtita in fiecare camera, unde confortul modern este combinat foarte fericit cu farmecul monarhiei habsburge. Hotelul este situat chiar in inima Vienei, langa zona pietonala Karntner Strase, in imediata vecinatate a Operei de Stat.  
In 2004 a inceput un proiect de mare amploare pentru modernizarea hotelului, moment in care, pentru prima data in istoria sa, hotelul a fost inchis complet pentru cateva saptamani. Proiectul s-a finalizat in toamna anului 2005, cand au fost date in folosinta inca doua etaje cu camere moderne care pastreaza doar un usor parfum al stilului nobiliar vienez de la inceputul anilor 1900. Tot atunci, hotelul a fost dotat si cu un centru SPA de 300 metri patrati si o zona dedicata oamenilor de afaceri.  
Astazi, hotelul vienez este o incantare, o dorinta pentru cei care nu l-au cunoscut deja si “o experienta care ar trebui traita cel putin o data in viata”, asa cum spunea un client fidel al hotelului.  
Holul este tapetat cu fotografiile celor mai celebri clienti, printre are numerosi oameni de afaceri, oameni politici, cum ar fi Bill Clinton, Arnold Schwarzenegger  sau Ion Iliescu, dar si alte celebritati ca Pierre Cardin, Lionel Richie, Andrea Bocceli, Gabriela Sabatini, Anthony Hopkins, Peter O’Toole, David Copperfield, Sean Penn, Anthony Quinn, Billy Joel si multi altii.  
Hotelul este cu atat mai bogat cu cat tablourile ce incanta ochiul inca de cum pasesti in el sunt toate originale, semnate de artisti din prima jumatate a secolului XX. Impresionanta colectie apartine familiei Guertler si este imprumutata ocazional marilor muzee din Viena pentru diferite expozitii.  
Familia Guertler a achizitionat in 1988 un alt hotel din Salzburg , fondat in 1866 de Karl Irresberger. Dupa ce a fost refacut, iar camerele si apartamentele redecorate de insasi Elisabeth Guertler, la inceputul anilor 2000 a devenit Hotel Sacher Saltzburg.  



 



Citeşte mai multe despre: Sacher, Viena, Salzburg, hotel

S-ar putea să îți placă:


COMENTARII:
Fii tu primul care comenteaza